Cine a câştigat din renunţarea la dezbatere? update: replici din duelul Antonescu – Geoană

noiembrie 18, 2009 0

Chiar circul acesta îngrozitor cu retragerea de la dezbatere a candidaţilor prezidenţiali are un câştigător. Chiar şi aşa păcăliţi şi prostiţi cum ne simţim cu toţii. Cel puţin în opinia mea. Cineva care a ştiut să folosească situaţia, care a ieşit în direct aproape de ora la care trebuia să aibă loc dezbaterea şi a spus ce aşteptau alegătorii să audă. Cineva din partea cui, dacă m-aţi fi întrebat cu o lună în urmă, nu m-aş fi aşteptat să joace aşa de inteligent.
Acest candidat este Crin Antonescu. Tot respectul, a jucat admirabil în această situaţie. A ieşit în direct la televiziuni, prezentând culisele negocierilor, atacând în acelaşi timp şi la stânga şi la dreapta. A susţinut că el ar fi acceptat orice format de dezbatere. A spus că Geoană voia dezbatere în şapte, iar  Băsescu în trei. Că au reuşit să cadă de acord la formatul cu cinci candidaţi, după care, spune Antonescu, Hrebenciuc şi-ar fi utilizat influenţa asupra lui Sassu pentru a impune o dezbatere în şapte. După aceea, din nou atac asupra lui Băsescu, dezavantajat de o dezbatere în care şase candidaţi s-ar fi înhăitat împotriva lui.”Traian Băsescu e  principalul meu contracandidat” spune Antonescu. Din nou atac la Geoană :  candidatul manechin, care se teme de orice dezbatere. Atac concertat la amândoi: ambii fac parte din sistemul de cumetrii pe care românii îl urăsc şi ambii învârt bani din surse nejustificabile. „Eu nu.” – zice Antonescu.
Cristian Diaconescu tocmai îl critică pe Antonescu pentru agresivitate. Trebuie să fiu de altă părere.  Cred că în momentul de faţă, având în vedere rezultatele sondajelor, agresivitatea de genul acesta este cea mai bună tactică pentru Crin Antonescu. Pentru  a atrage atenţia şi a aduce oamenii la vot. E o tactică bună pentru un challenger.
PS: Dezbatere Crin – Geoană la Antena 3. Multe vorbe, puţin conţinut. Un Geoană obosit. Geoană: „cred cu tărie că trebuie să găsim tăria…” către Crin Antonescu „sunteţi naiv. O doză de naivitate nu strică” Crin către Geoană: „Ştiu că vă învaţă alţii ce să spuneţi. Vă dau un sfat: încercaţi să fiţi Mircea Geoană, nu e greu”
Amuzant…

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.