Cîțu, gata să mai ”radă” capete dacă asta duce la ”un Guvern mai puternic”
Demiterea lui Vlad Voiculescu nu a mai fost urmată de altă remaniere, dar premierul Florin Cîțu spune că este dispus să repete acel episod, deși nu-și dorește remanieri.
Premierul Florin Cîţu a afirmat, marţi seară, că sunt miniştri care au o performanţă foarte bună şi sunt miniştri care au rămas în urmă, ceea ce se vede şi în sondaje.
Întrebat dacă îşi doreşte o remaniere, Cîţu a negat, dar a explicat că ar putea lua o astfel de decizie pentru a avea un guvern mai puternic.
”Sunt miniştri care au o performanţă foarte bună şi sunt miniştri care au rămas în urmă”, a declarat, marţi seară, la TVR 1, Florin Cîţu, citat de News.ro.
Acesta a explicat că unii au o performanţă bună, vorbesc cu oamenii, explică, comunică, ceea ce se vede şi în sondaje.
”Vin cu măsuri, chiar dacă sunt controversate câteodată”, a afirmat premierul.
”O să vedem atunci când trag linie, dar eu să ştiţi că-i avertizez pe miniştri din timp (…) Niciodată nu-mi doresc o remaniere. Nu-mi doresc o remaniere, aceste lucruri se întâmplă doar dacă văd că acea decizie va duce la un guvern mai puternic”, a afirmat premierul, precizând că nu este în această situaţie în acest moment.