Ciucă dă milităria jos din pod. Le cere miniștrilor să urgenteze aplicarea PNRR

Ciucă dă milităria jos din pod. Le cere miniștrilor să urgenteze aplicarea PNRR

decembrie 3, 2021 1

România a fost dintre țările care au ratat startul aprobării PNRR de către Comisia Europeană. Cristian Ghinea, fostul ministru USR responsabil cu acest subiect, și-a asumat atunci poticneala de moment și a prezentat un proiect aprobat în cele din urmă de Bruxelles.

Dar de la acel moment, din cauza crizei politice, autoritățile române nu au făcut pași majori pentru implementarea celei mai mari finanțări externe din istoria modernă a Românie.

Dar noul premier vrea să arate că nu mai are răbdare cu acest caz și că dorește impunerea unui ritm alert.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a atras atenţia miniştrilor că Executivul este în urmă cu elaborarea ordonanţei de urgenţă privind stabilirea cadrului de implementare a PNRR, subliniind că actul normativ trebuie aprobat cât de repede posibil.

„Al treilea subiect este legat de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Ieri, Uniunea Europeană a plătit 1,8 miliarde de euro sub formă de prefinanţare, este echivalentul a 13% din alocarea de granturi pentru ţara noastră. Eu doresc doar să subliniez că, revizuind ceea ce înseamnă partea de responsabilitate guvernamentală, avem în cadrul PNRR 15 componente care acoperă 6 piloni prevăzuţi la nivel european. Ceea ce cred că este, de asemenea, foarte important de menţionat este că avem 507 jaloane şi ţinte pe care fiecare dintre ministerele responsabile trebuie să şi le extragă şi să le urmărească în îndeplinirea lor. Şi, de asemenea, avem 171 de măsuri, din aceste măsuri 64 sunt reforme şi 107 investiţii. Ca atare, suntem în urmă cel puţin cu elaborarea ordonanţei de urgenţă privind stabilirea cadrului de implementare a PNRR. Aş dori să avem o dezbatere să vedem cât de repede avem această ordonanţă pe masă să putem să o dezbatem şi să o aprobăm”, a declarat Nicolae Ciucă, vineri, la începutul şedinţei de Guvern.

Un alt impuls al noului premier care arată că vrea să dea milităria jos din pod și în politică este urgentarea aprobării bugetului de stat.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, la începutul ședinței de Guvern, că bugetul de stat pentru anul 2022 va fi adoptat până pe 24 decembrie.

„Proiectul de buget pe 2022. Am discutat cu domnul ministru Câciu. O să stabilim liniile de efort pentru perioada imediat următoare, astfel încât să avem toate demersurile întreprinse pentru ca până la 24 decembrie să putem să avem bugetul finalizat și aprobat, așa cum am discutat”, a afirmat Nicolae Ciucă.

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat că luna decembrie „este plină” în ceea ce privește pregătirea bugetului de stat pentru 2022. Acesta spune că majorările din pachetul social vor intra în vigoare de la 1 ianuarie. În ceea ce privește cheltuirea banului public, Câciu a afirmat că banii de multe ori „chiar și în orașe nu sunt bine gestionați”. Astfel el spune că rectificările bugetare ar trebui făcute în situații excepționale, dacă bugetul nu are erori.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.