Cotidianul.Povestea mea … Grupul din Secuime. Fuck the rules! (2)
N-aparuse inca ziarul pe piata si in redactia, incropita de catavenci cu ziaristi din toate cele patru zari, s-a produs primul soc. Unul care, dincolo de hazul si stupoarea de care avea sa fie insotit, vorbeste ceva, peste ani, despre spiritul Cotidianului, recent inhumat (in coma era de mai multisor). Vineri trebuia sa ne vina din tipografie prima editie “in orb” a noului Cotidianul. Era proba finita a citorva saptamini de munca si rodaj. Aveam cu totii ceva emotii pentru ca urma sa ne vedem copilul, in sfirsit, in carne si oase. Ei bine, cu citeva ore mai devreme, undeva in crucea noptii de joi spre vineri, mai mult de jumatate din echipa de sefi departamente (cinci din noua) a disparut.
Era, cred, in jur de 12 noaptea cind, in Bar-Fly, Remus Radu, pe-atunci seful de la Reportaje a venit cu ideea. “Hai s-o taiem undeva in tara!”. “OK, a zis unul dintre noi, dar cind?”. “Chiar acum, o trinteste Remus”. Propunerea ni s-a parut atit de faina prin nebunia ei incit nicinul dintre noi n-am fost in stare de macar un “da, dar…” Cuvintul magic, cel care ne-a aruncat pe toti cinci, la scurt timp, in masina lui Paul (fost reporter la sectia Sinteze-Documentare), avea sa sara din gura lui Marius Cosmeanu (seful lui Paul): “SECUIME!”. La sugestia lui Remus, cautam cu totii, prin memorie, un loc din Romania care sa inceapa cu litera “S”. A cistigat Marius, din prima. El in fata-dreapta, eu, Vlad Macovei (seful de la Economic, acum redactor sef la EvZ), Remus Radu si Bianca Oanea (sefa corespondentilor din tara, acum producator la GSPTV), inghesuiti pe bancheta din spatele unui Opel Corsa, vechiut dar usor tunat, condus de Paul (acum arhitect in Tirgu Mures). Dimineata eram deja in Sf. Gheorghe, ne beam “cafeaua” intr-o crisma pe care doar Marius, obisnuit cu zona, o mai tine minte, iar peste citeva ore, in jurul prinzului, ne trageam sufletul pe terasa unei cabane izolate de niste masivi impaduriti, prin preajma Tusnadului.
Dimineata, inca pe drum dar deja departe de Bucuresti, ne cauta la telefon Biju, aka Ioan T. Morar. Incepuse sedinta de redactie si le lipseau cinci oameni la apel. Nu mai stiu ce i-am zis lui Biju, pentru ca intre timp Remus imi pasase mie telefonul, doar ca am biiguit ceva despre o calatorie. Stiu sigur doar ca a ris si a ramas sa ne revedem, cindva. Peste alte citeva ore, turbam cu totii de ris pe terasa cabanei din Secuime (pe Vlad ne temeam ca-l si pierdem la un moment dat ) ascultindu-l pe Remus, in timp ce-si intepa talpa intr-un colt de stinca, incercind sa-i explice lui Turcescu prin telefon unde sintem si, mai ales, de ce. Si sa-l auzi pe Remus explicind inexplicabilul!
Dumininca dimineata eram cu totii in biroul lui Robert, unde n-am stat mai mult de cinci minute, timp in care omul se straduia sa ne faca morala fara sa-l pufneasca si pe el risul. Am ramas pentru o vreme sub denumirea de origine necontrolata ‘Grupul din Secuime”, subiect de haz presarat cu o usoara invidie (prietenoasa, totusi) pentru multi colegi de redactie.Cred ca orice redactor sef sau director editorial, in locul lui Robert Turcescu si Doru Buscu, ne-ar fi zburat din job in secunda doi.
Dar Cotidianul trebuia sa fie un alt fel de ziar iar aventura noastra, pe buna dreptate iresponsabila, judecata din afara,, parafa, intr-un fel, actul de nastere al unei noi “culturi organizationale” in presa din Bucuresti (eu o cunoscusem deja la Monitorul si apoi Ziarul de Iasi, in ultimii zece ani). Era vorba, pe scurt, de a munci si pina la epuizare, daca o faci si din pasiune, dar “fuck the rules!”, la o adica, pentru ca-s facute pentru oameni nu pentru roboti. Cristian Grosu, prim-redactor-sef-adjunct la acea vreme si cel care peste nu mult timp avea sa preia practic conducerea executiva a ziarului, credea in altceva.Dar despre el si ce-a insemnat pentru ziar confruntarea dintre cele doua viziuni, ceva mai tirziu.
