…usor cu statul pe scari!

august 19, 2009 0

…avem o apetenta pentru hiperbole. Vedem enorm si simtim monstruos. De cateva zile dezbaterea despre Educatie a capatat o noua coloratura: batalia nu se mai da intre proiectul Andronescu si proiectul Miclea, ci intre partizanii statului si inamicii acestuia. S-a ajuns sa se vorbeasca despre stalinism, stat maximalist, Ceausescu si inviorarea obligatorie de dimineata, etc
Tare mi-e teama ca astfel formulata, intreaga dezbatere intra pe o panta total gresita, de unde se poate cu usurinta transforma intr-o avalansa periculoasa. Obsedati cum suntem cu o dreapta „de manual”, am ajuns sa-i cerem statului sa-si ia labele de pe Educatie, ca si cum asa ceva ar fi macar posibil. E aceeasi greseala pe care o fac partizanii „pietei libere”, a „mainii invizibile” a pietii. (A propos, intru aducere a-minte, scopul final al comunismului era tocmai disparitia statului.)
Sa ne intelegem: asa ceva nu exista. Adam Smith – creatorul „mainii invizibile” nu si-a impins niciodata metafora atat de departe pe cat o fac libertarienii de astazi (cu tot riscul de a-mi irita o puzderie de amici, libertarienii sunt un soi de comunisti intorsi pe dos:). Daca vreti, pentru Smith, „mana invizibila” e miscata de un corp cat se poate de vizibil – cel al statului: el stabileste tarife de import si export, legi anti-monopol, impozit pe profit, etc.
In cazul educatiei, lucrurile stau asemanator, insa la o miza muuult mai mare.  In acest domeniu „a nu face nimic” e tot o politica de stat. Mai mult, un stat care nu are ca punct principal pe agenda sa educatia propriilor cetateni nici nu merita numit stat (vezi grecii). Problema nu e asadar „cat stat” ci „ce fel”? De implicat intr-un fel sau altul statul se implica – si e normal sa o faca (dupa cum e normal sa se implice in domeniul sanitar, politie, armata, posta, pompieri, drumuri, etc) „Cum”, nu „daca”, statul educa cetatenii ar trebui sa fie intrebarea in jurul careia sa se invarta, cu rost, dezbaterea.
Discutiile despre raportul initiativa privata versus control de la centru raman insa vorbe pe hartie cata vreme nu rezolvam intrebarea kantiana: cine educa educatorii? A stimula initiativa privata in conditiile o armata de nulitati abia asteapta sa fie lasata in pace sa-si faca mendrele (Spiru Haret e doar un exemplu) e o ineptie. Dar tot o ineptie e sa-ti imaginezi ca un control de la centru, facut de oameni de calibrul Andronescu (sau, Doamne fereste!, Adomnitei) secondati de o armata de functionarasi croiti dupa chipul si asemnarea ministrului, ar putea gestiona eficient performanta educationala.
Pana una-alta sa lasam afara din dezbatere hiberbolele stalinisto-ceausiste si simtirile monstruoase. Ajuta la fel de mult precum „death panels” sau comparatiile intre Obama si Hitler stimuleaza o dezbatere serioasa despre reforma healthcare in SUA.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.