Cotidianul. Povestea mea…Nas in nas cu Robert Turcescu (1)
Il stiam de la TV, ca mai toata lumea, dar nu mi-a venit sa-l salut.Era noul meu sef si prima persoana cu care am dat nas in nas, in prima zi de munca la Cotidianul, pe holul care despartea casa scarilor de “hala de productie”. A trebuit sa-i raspund eu la “buna ziua” si m-am simtit bine. Urasc ideea de sef si fac tot posibilul sa reduc la minimum distanta dintre mine si el. Cu Robert mi-a iesit din primele secunde 🙂 . Nu stiu daca s-a suparat atunci, nici nu-mi pasa, dar stiu ca relatia noastra a fost si a ramas buna.
Pe Doru Buscu (director editorial) il stiam deja de citeva zile. Negocierea a durat vreo cinci minute, la telefon. Eu la Iasi el la Bucuresti, in cautarea unui coordonator al departamentului politic. Cind ne-am intilnit, citeva zile mai tirziu, in biroul sau din b-dul Carol I (primul sediu al noului Cotidianul, proaspat cumparat de Academia Catavencu), mi-a explicat si motivul pentru care m-a cautat. Voia un sef pe politic din afara Bucurestiului pentru ca, zicea el, in cei pe care-i stia din presa centrala si care ar fi fost eligibili n-avea incredere. Erau prea “dependenti” de politica dimboviteana, ca sa folosesc un eufemism. Nu mi-am dorit nici o secunda sa lucrez in presa cotidiana de la Bucuresti. Nu-mi placea, pur si simplu. Dar pentru Academia Catavencu aveam o adevarata slabiciune iar faptul ca noul ziar urma sa apara sub garantia sa, mi s-a parut suficient.
Despre colegii pe care aveam sa-i coordonez nu stiam nimic, cu exceptia lui Lucian Gheorghiu, care fusese la un moment dat si corespondent pe Bucuresti al ziarului la care lucram. Omul, o panorama simpatica daca nu te scoate din pepeni, mi-a susotit chiar din prima zi: “Sa stii, Pavel, ca eu trebuia sa fiu in locul tau, dar am refuzat ( 🙂 – nota mea)”. Eram oricum luat ca din oala. Am intrat in prima sedinta cu conducerea ziarului la vreo trei ore dupa ce coborisem din trenul Iasi-Bucuresti, cu miinile in buzunare. Pina la urma nu eram sigur de nimic, ci doar curios sa vad ce urmeaza. Atitudinea mea, cum aveam s-o aflu mai tirziu, a fost ok. Ceea ce s-a intimplat la Cotidianul in urmatorii cinci ani a fost atit de neprevazut incit orice proiectie mi-as fi construit ar fi esuat in ridicol. Singura mea ambitie era sa demonstrez ca presa politica se poate face si altfel. M-am format ca ziarist in cea mai buna echipa de cotidian din presa romaneasca (cum cred si acum) si voiam sa le arat asta si celor din Bucuresti. In fine.
M-am cazat in aceeasi zi, spre seara, intr-un apartament undeva prin cartierul Brancoveanu. Mi-l gasise in citeva ore Vlad Macovei, actualul redactor sef al Evenimentului Zilei, pe atunci seful departamentului economic la Cotidianul si, cindva, fost coleg la Ziarul de Iasi. Dupa vreo doua luni m-am mutat in Piata Kogalniceanu, intr-o garsoniera de 18 metri patrati, dar cu un balcon de 7 ce dadea spre Cismigiu. Fain tare 🙂 . Mi-l gasise Marius Cosmeanu, tot sef de departament la Cotidianul, la Sinteze-Documentare cu care ma imprietenisem din primele zile si cu care am ramas mereu amic. Il gasiti aici.
Din prima saptamina nu mai retin insa mare lucru care sa merite atentie. Doar ca la un moment dat m-am intilnit cu Cristi Mungiu (ne stiam din Iasi, de la Opinia Studenteasca) care o filma undeva in zona biroului meu pe Alexandra Badicioiu pentru unul dintre clipurile de promovare a noului ziar. Il mai stiti probabil, unii dintre voi, pe cel cu Robert Turcescu (cu sloganul “Ne-am antrenat pentru sinceritate”) in care “recunostea” ca la nu stiu ce virsta fura rulmenti si conducea fara permis prin Bulgaria. Sau pe cel cu Marius Cosmeanu si Sancho.
Intrasem, de fapt, intr-o morisca infernala: sedinta de sumar de la ora 10- sedinta cu departamentul- telefoane – sedinta de sumar- telefoane- discutii cu reporterii- sedinta de pagina unu – telefoane- editare de texte-editare de pagini-inchidere de ziar- somn- sedinta de sumar de la ora 10….. Ziarul trebuia sa apara pe piata in doua-trei saptamini, in buza campaniei electorale care avea sa-l aduca pe Traian Basescu la Cotroceni. Aproape toti din redactie ni-l doream, dar prioritatea noastra era sa facem cun ziar bun si nu sa ajutam un politician sa cistige. Eu, cel putin, aveam o singura obsesie. Pe domeniul politic, Cotidianul sa nu faca politica nici unui partid si nici unui candidat. A fost al naibii de greu. Dar despre asta, si multe altele, miine.
