Criza lui Caragiale si cum a scapat Eliade de faliment
Criza, bibicule…criza mare, mon cher…. si unora nici nu le vine sa creada ca elevii nu-l mai citesc pe Caragiale. Sau pe Slavici, sau pe Sadoveanu… ca de Hortensia le-a fost intotdeauna frica. Detalii in articolul acesta. Perspectiva mi se pare corecta. Cand auzi la tot pasul citate din Caragiale, cand vezi ce-l doare pe Slavici si ce decide Sadoveanu sa descrie, cand oricine iti poate sune in doua cuvinte despre cum sta treaba, ti se pare ca deja stii ce e si cu clasicii astia… Bla, bla, bla… misterul s-a dus, asa ca de ce sa-i mai citeasca? Vreti o dovada ca tocmai lipsa acestui mister este cea care i-a bagat in faliment pe Caragiale, Slavici&Co? Pai Eliade, care e mult mai putin cunoscut elevilor, inca se citeste… unde mai pui ca se si ecranizeaza. Cum sa nu fie interesant, cand nu poate fi explicat in trei cuvinte si trecut din gura-n gura, din generatie in generatie cu eticheta de „boring”… Cum, la fel, se citeste inca si Marin Preda… Ia sa scape pustii de Baltagul, Neamul Soimarestilor si Fratii Jderi (cam asta insemna Sadoveanu cand am facut eu scoala)…
Clasicii au ajuns plictisitori pentru ca au fost diluati ani la rand… Cei care au fost feriti de o prezentare pe larg in manuale, au scapat si de diluare… (Tin minte ca in clasa a VIII-a, cand ma pregateam sa dau admiterea in liceu, toti profii spuneau sa invat Sadoveanu ca de sase ani la rand pica Neamul Soimarestilor. Si l-am invatat. Si a picat si al saptelea an la rand. Iar apoi, cand citeam Baltagul, tot nu puteam sa nu ma gandesc la greata provocata de supradoza inumana de Tudor Soimaru – vreo trei pagini caracterizarea si vrea zece comentariul. Greata care revine oricand citesc ceva de Sadoveanu. Chiar si anul acesta, cand i-am vizitat casa de la Manastirea Neamt mi s-a parut ca o aud pe profa de romana de la scoala perorand asupra eroului respectiv. Era insa doar o cioara )
Mai jos, un film dupa Eliade:
