Cu ce-a rămas CTP după congres: ”Omul sistemului conduce USRPLUS, iar partidul este înțesat de securiști”
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a salutat la Digi 24 felul decent în care Dan Barna și-a acceptat înfrângerea pentru funcția de președinte la congresul USRPLUS.
„Alegerea domnului Cioloș este o decizie în avantajul USR PLUS. Dacian Cioloș este un purtător de imagine mai bun decât Dan Barna. Dacian Cioloș e prezidențiabil. Dan Barna nu era. Este o dovadă de seriozitate, de civilizație politică și un lucru bun pe care l-a făcut USR PLUS, mai ales prin comparație cu bâlciul sterp de la PNL”, a declarat CTP.
El a punctat însă că apele din USRPLUS e departe de a se fi liniștit, deoarece de la Dan Barna în jos există o mare masă de membri din fostul USR care cred că Dacian Cioloș este omul serviciilor secrete.
Declarațiile lui Cristian Tudor Popescu despre Cioloș și serviciile secrete
”A fost ales domnul Cioloș. Păi, dacă a fost ales domnul Cioloș înseamnă că partidul USR PLUS este parte integrantă și mândră din „sistem”. Pentru că domnul Cioloș „este omul sistemului”, potrivit declarației domnului Barna, care probabil va juca în continuare un rol în acest partid, va avea o funcție.
Deci, omul sistemului conduce USR PLUS. De asemenea, partidul PLUS, al domnului Cioloș, cu care a venit în această formațiune, este „înțesat de securiști”.
Nu o să mă auziți pe mine cu astfel de afirmații. Eu nu sunt Ludovic Orban, nu sunt Dragnea, nu sunt AUR, nu sunt ipochimenii ăștia de pe la televiziunile respective, care vorbesc mereu despre cum fac și dreg „serviciile”, cum „aranjează alegeri”, cum „pun la cale totul în țara asta serviciile”… Păi, dacă sunt așa de atotputernice, de omniprezente serviciile astea, de ce dracu nu împiedică să moară oameni arși și asfixiați în spitale?
„Securiștii din PLUS” aparțin domnului Emanuel Ungureanu, fruntaș USR, care aseară a spus că domnul Cioloș a venit cu un partid înțesat de securiști. Așa a zis domnul Ungureanu, că i-a văzut el. Întrebat fiind, domne… nume… spuneți-ne care… „E, îi simt eu”, a zis domnul Ungureanu.
Am spus ce au spus membri marcanți ai partidului, nu eu. Au fost acuze de o parte și de alta, v-am redat doar câteva dintre ele.