Cu mască antigripă, fără mască antigripă

noiembrie 4, 2009 0

Am primit o leapșă de la Eliza Rogalski, care a picat foarte bine, ca să zic așa. Gând la gând cu bucurie, exact la măsurile de care zice ea acolo cugetam și eu ieri, după ce, mai întâi, drăguțele noastre televiziuni au fost la un pas de a-mi strecura panica-n oase. Plus-minus, alte câteva. Dar să vă propun o listă:
1. Televizorul închis. Am auzit că se ia gripă porcină de la moderatorii isterici de dezbateri pe tema asta.
2. Lămâi, portocale, limonade cu miere la greu. Merge și vitamina C efervescentă sau varianta de supt.
3. Legume crude, fructe, în general. Lăptișor de matcă și polen, mai zice Eliza. Cică întăresc imunitatea.
4. Ne-mbrăcăm bine și în nici un caz nu plecăm pe străzi, despletiți, cu părul abia spălat și neuscat bine. Știu eu pe cineva care mai face asta.
5. Acoperim gura și nasul cu-n fular sau c-o eșarfă, dacă suntem în aglomerație (metrou, autobuz, coadă la cozonaci, miting, concert, blogul lui Zoso).
6. Acoperim gura și nasul obligatoriu, de data asta cu mască, dacă avem deja gripă și suntem nevoiți să ieșim din casă și să interacționăm cu oameni. Nu vorbesc de porcină (în cazul ăla, te arestează și te țin în spital), ci de gripă d-aia de-o duci pe picioare.
7. Ne spălăm des pe mâini. Nu ducem mâna nespălată la nas, gură și ochi.
8. Păstrăm distanță de cel puțin 2 metri de oamenii care strănută, tușesc și își trag mu… nasul.
La limită, dacă chiar e atât de groasă cu gripa porcină, cum zicea demisionarul domn Adrian Streinu Cercel, nu înțeleg de ce nu purtăm deja cu toții măști. Să ne hotărâm deci: E groasă, atunci să facă bine autoritățile (Ministerul Sănătății, guvernul, președintele, UE, NATO, NASA, CIE, SIE, SRI, Obama, CFR, RATB, Madonna, Elvis, cine-o fi și-o răspunde de asta) și să ne ceară să purtăm măști. Nu e atât de groasă, atunci să nu ne ceară, dar să le dea și una-n freză televiziunilor care dau cu panica-n populație. Și ziarelor, dar mai ales televiziunilor, că ele sunt campioanele absolute.
Eu n-aș avea nici o problemă să port mască. Nu mi s-ar părea nici uncool, nici necivilizat, nici ridicol, nici exagerat. Mi s-ar părea pur și simplu normal, în caz de epidemie, plus că am tot auzit de la domni, zilele astea, că gagicile cu măști sunt sexy. Voi ați avea vreo problemă?
Dau și leapșa mai departe la Costin Ilie.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.