CULISELE STATULUI PARALEL Cum acționează mafia lemnului, ce spune ministrul otrăvit cu mercur

CULISELE STATULUI PARALEL Cum acționează mafia lemnului, ce spune ministrul otrăvit cu mercur

martie 2, 2021 0

Mafia lemnului nu iartă! Cu o piață anuală de miliarde de euro și interese uriașe până la cel mai înalt nivel politic, piața lemnului face victime. Un ministru a fost otrăvit cu mercur pentru că a îndrăznit să ia măsuri împotriva mafiei. Este vorba despre fostul ministru PSD al Apelor și Pădurilor, Doina Pană care a demisionat la începutul anului 2018, invocând la acel momente probleme de sănătate.

Fostul ministru a depus o plângere la Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Române, însă cauza a fost trimisă la DIICOT. Potrivit DIICOT, la începutul lunii februarie 2018, Poliția a trimis procurorilor o sesizare, după ce Doina Pană a fost intoxicată cu mercur.

Tot atunci, a fost începută urmărirea penală in rem pentru două infracțiuni: constituirea unui grup infracțional organizat și tentativă de omor. Recent, în presă, a apărut și verdictul specialiștilor de la INML, dar și de la Institutul Național de Endocrinologie C. I. Parhon care au confirmat că fostul ministru a fost otrăvit intenționat și nu accidental.

Pană: Otrăvirea mea a fost programată, bine dozata

„Într-un final, pentru că au epuizat toate analizele specifice, cineva a avut ideea de a mă trimite la toxicologie, la Spitalul Floreasca. Și acolo am aflat că aveam o concentrație mare de mercur. Ce pot să vă spun cu certitudine este că nu mi s-a pus o singură doză, încât să mi se facă imediat rău, a fost ceva programat. Eu am convingerile mele, din ce direcție vine”, declara Doina Pană, în 2019, potrivit Realitate.net.

Aceasta a explicat că incidentul cu otrăvirea are legătură cu măsurile dure pe care le-a luat împotriva mafiei pădurilor, în perioada în care a fost ministru.

„În 2014, când am fost prima dată ministru, am luat două măsuri importante: radarul pădurilor și sistemul pentru transportul de lemn. În același timp, am trimis către Parlament să se modifice legea contravențiilor silvice astfel încât să se confiște și mijlocul de transport care transportă lemn tăiat ilegal. Și tot atunci am pornit o discuție a unui nou cod silvic. Am plecat din Guvern pentru că eram ministru delegat, era un departament de la Ministerul Mediului. În Parlament am continuat cu codul silvic. Codul silvic a adus prejudicii foarte mari pentru cei care aveau și voiau să aibă în continuare monopol. A trecut foarte greu codul silvic, dar a existat o campanie de denigrare, au încercat să mă discrediteze, dar până la urmă am reușit.”, a mai povestit Doina Pană.

BĂNUIEȘTE CINE AR FI ÎN SPATE, DAR ANCHETA ESTE ÎN DERULARE

Fostul ministru a spus că are o suspiciune legată de cine a provocat acest incident, însă a refuzat să facă mai multe dezvăluiri având în vedere că ancheta este în curs.

CITEȘTE ȘI: Doina Pană la „Culisele Statului Paralel”: Am cerut DIICOT să trateze otrăvirea mea cu mercur ca infracțiune la siguranța națională

Sursa: Vox Publica

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.