Trăim decenii de împliniri măreţe în literatura română. Conform unui sondaj CURS, realizat în exclusivitate pentru Jurnalul Naţional, Adrian Păunescu este cel mai apreciat scriitor din ultimii 20 de ani, în top mai aflându-se autori ca Pavel Coruţ, Ion Cristoiu sau Dan Puric.
Bardul de curtea lui Ceauşescu, dictatorul care era apelat în versuri „Să trăiţi, Măria Voastră!”, este despărţit de trei poziţii de Corneliu Vadim Tudor, al patrulea scriitor român, conform sondajului amintit. (vezi foto, sursa: Jurnalul Naţional).
Mircea Cărtărescu se află pe poziţia secundă în aprecierea publicului, probabil graţie tabletelor pe care le mai publică prin ziare şi nu Orbitorului. Chiar dacă nu prea a mai scris nimic de la revoluţie încoace, Mircea Dinescu a rămas mai degrabă poet decât un analist politic alungat de Băsescu de la mitinguri electorale.
De notat că Pavel Coruţ este mai bine văzut de public decât Andrei Pleşu, Marin Sorescu sau Gabriel Liiceanu. Chiar nu mai citeşte nimeni nimic în zilele noastre?
Versuri de ecou la Cuvântarea tovarăşului Nicolae Ceauşescu din 6 februarie 1986. Ghiciţi cine este autorul!
„Întreg, al dumneavoastră, aşa mă simt din nou
Că de minciuni şi falsuri fiinţa mi-e sătulă,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Renaşte-n mine însumi şi ultima celulă.
Parcă trăiam exilul himeric în pustiu
Şi fapta dumneavoastră avu deodată-n mine
Efectul formidabil al unui trăznet viu
Lovind în ce e putred ca-n rest să facă bine.
Sunteţi atât de tînăr şi-atât de curajos,
Aţi deşteptat întreagă speranţa românească,
V-au dat strălimpezime durerile de jos
Şi-aţi doborât minciuna ca pe-o cumplită mască.
Necazuri sunt destule, în viaţa tuturor,
Şi fiecare-şi vede întâi pe ale sale,
Dar oamenii suportă necazul mai uşor
Când adevărul totuşi e cea mai dreaptă cale.
Acest popor doreşte întregul adevăr
Şi-acum când grea e iarna şi iarăşi sunt probleme
Nevoie e de oameni, «nu de justificări»,
Şi, dacă va fi astfel, n-avem de ce ne teme.
Vă văd apoteotic, ca pe un Voievod,
Ce ştie să aplece urechea spre Ion Roată,
Şi se-adresează ţării în cel mai simplu mod
Ca-n ’72, ţin minte: «Acum ori niciodată!»
De-aici, din umilinţa la care sunt constrâns,
Chiar dacă nu am dreptul propriei mele arte,
Bolnav, hulit şi singur, cu ochii arşi de plâns
Am să vă fiu ostaşul cinstit până la moarte.
Februarie patetic! Vrem veşti, nu vrem poveşti,
Şi aşteptăm ca Geniul acestei patrii bune
Să-nceapă primăvara conştiinţei româneşti
Şi tot ce e valoare în juru-i să adune.
Ce radicalitate în felul omenesc
De-a spune adevărul, de-a-l transforma în torţă,
Ce, de va fi nevoie, din morţi să mă trezesc,
De m-aţi chema vreodată, mai am în mine forţă.
În vremurile grele pe care le trăim
Când o planetă-ntreagă se plânge că o doare,
Dezamorsând minciuna, Eroule sublim,
Sunteţi Bărbatul Ţării şi Unica Salvare.
Noi, să vă fie bine, oriunde-am fi, veghem,
Dar vă rugăm sfielnic să fiţi cu luare-aminte
Să nu-nnoiţi doar oameni, ci şi acest sistem
Care prin sine însuşi falsifică şi minte.
Amprenta dumneavoastră să tuteleze, ea,
Nu nişte reparaţii la vise iluzorii,
Ci radicalizarea lăuntrică şi grea,
Sub semnul Competenţei, Iubirii şi Valorii.
Să vină primăvara conştiinţei româneşti,
Renaşterea naturii, speranţei şi a muncii,
Exemplu de-nnoire pornind din Bucureşti:
Un neam care-şi iubeşte şi pe bătrâni, şi pruncii.
Îndoliat de rele, acum mă nasc din nou,
Slujindu-mi cu credinţă, după putere, ţara,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Din Geniul dumneavoastră, ca un fertil ecou,
Să vină Adevărul, să vină Primăvara.
buy jordan 13 for cheapnike roshe iguana salenikelab acg 07 kmtr obsidiannike air max kobe cheap nike air max
nike darwin low http://www.pulse-experience.com/8/nike-darwin-low
nike roshe run flyknit trainernike air max 1 flowernike zoom soldier iv detailed picsgirls air max ltd
mizuno morelia unboxed http://www.lively-brands.com/28/mizuno-morelia-unboxed
sweaters match jordan 12 bordeaux shoes sneaker crewneckspuma trinomic dark blueair jordan force fusion 9 black orange fusion 9 air jordan2017 nike air jordan 13 alternate white metallic silver university red for sale
bart simpson zenit http://www.freedreaminterpretations.com/16/bart-simpson-zenit
mens supra bleeker sky blue greyjordan for $25cheap jordan spizike shoes for mensair max miami dolphin
montreal canadiens 24 jarred tinordi green salute to service stitched nhl jersey http://www.betterlegscumberland.com/nfl5-3/montreal-canadiens-24-jarred-tinordi-green-salute-to-service-stitched-nhl-jersey
mens nike free run 3 light blue red running shoespuma evoaccuracy unboxingthrowback shoes for saleurban outfitters x ewing 33 hi nyc pack
nike new york giants 34 shane vereen green mens stitched nfl limited salute to service jersey http://www.insuranceforestateplanning.com/nfl5-4/nike-new-york-giants-34-shane-vereen-green-mens-stitched-nfl-limited-salute-to-service-jersey
adidas crazy 97 south beachuptowns nike sneakersair jordan 5 womannike air jordan sales figures
nike sb zoom stefan janoski vineyard http://www.josubufilms.com/35/nike-sb-zoom-stefan-janoski-vineyard
air jordan size 9 shoe for salenike lunar force 1 high ripplenike free inneva woven armory navy buyjordan cp3 x mlk day
nike tanjun racer mens sapphire green shoes http://www.milarpaloma.com/29/nike-tanjun-racer-mens-sapphire-green-shoes
buy nike air max womens cheap nike air max womens 2013womens air jordan 6 orangerussell westbrook air jordan 3 okc pe cheap for sale 4black and gold nike air jordans
nike kobe 9 womens sky blue white http://www.video-filmgood.com/32/nike-kobe-9-womens-sky-blue-white
nike cowboys 4 dak prescott white womens stitched nfl super bowl li 51 elite jersey13 aaron burbridge jerseys tonightpink blue and white jordan 7adidas freefootball speedtrick
nike triple black roshe http://www.acceleratedproductionservice.com/8/nike-triple-black-roshe
womens air jordan retro 11 lowsalomon s lab sense mint greenmens nike free run3 in royal blue greycheap air jordan 4 retro light blue
nike kobe black mamba autographed charity http://www.grouptransportationservices.com/8/nike-kobe-black-mamba-autographed-charity
nba jerseys san antonio spurs 6 sean elliott 1996 all star throwback mitchellandness m n white jerseysmontreal canadiens 12 dickie moore green salute to service stitched nhl jersey66 david decastro jersey journaldwight lowery jersey jacksonville jaguars 25 mens green game jersey nike nfl jersey sale
womens nike kobe 9 gold grey http://www.capricorniolallame.com/15/womens-nike-kobe-9-gold-grey
52 antwione williams jersey youth61 darryl baldwin jerseys kearney ne27 anders lee jersey traillimited boomer esiason mens jersey cincinnati bengals 7 road white nfl
tom sachs x nikecraft mars yard shoe 2 0 space camp 2017 http://www.weareinternetmarketing.com/20/tom-sachs-x-nikecraft-mars-yard-shoe-2-0-space-camp-2017