Culmea literaturii: Adrian Păunescu, cel mai apreciat scriitor român. Pavel Coruţ, mai apreciat ca Pleşu şi Sorescu?!? Ce-i asta?
Trăim decenii de împliniri măreţe în literatura română. Conform unui sondaj CURS, realizat în exclusivitate pentru Jurnalul Naţional, Adrian Păunescu este cel mai apreciat scriitor din ultimii 20 de ani, în top mai aflându-se autori ca Pavel Coruţ, Ion Cristoiu sau Dan Puric.
Bardul de curtea lui Ceauşescu, dictatorul care era apelat în versuri „Să trăiţi, Măria Voastră!”, este despărţit de trei poziţii de Corneliu Vadim Tudor, al patrulea scriitor român, conform sondajului amintit. (vezi foto, sursa: Jurnalul Naţional).
Mircea Cărtărescu se află pe poziţia secundă în aprecierea publicului, probabil graţie tabletelor pe care le mai publică prin ziare şi nu Orbitorului. Chiar dacă nu prea a mai scris nimic de la revoluţie încoace, Mircea Dinescu a rămas mai degrabă poet decât un analist politic alungat de Băsescu de la mitinguri electorale.
De notat că Pavel Coruţ este mai bine văzut de public decât Andrei Pleşu, Marin Sorescu sau Gabriel Liiceanu. Chiar nu mai citeşte nimeni nimic în zilele noastre?
Versuri de ecou la Cuvântarea tovarăşului Nicolae Ceauşescu din 6 februarie 1986. Ghiciţi cine este autorul!
„Întreg, al dumneavoastră, aşa mă simt din nou
Că de minciuni şi falsuri fiinţa mi-e sătulă,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Renaşte-n mine însumi şi ultima celulă.
Parcă trăiam exilul himeric în pustiu
Şi fapta dumneavoastră avu deodată-n mine
Efectul formidabil al unui trăznet viu
Lovind în ce e putred ca-n rest să facă bine.
Sunteţi atât de tînăr şi-atât de curajos,
Aţi deşteptat întreagă speranţa românească,
V-au dat strălimpezime durerile de jos
Şi-aţi doborât minciuna ca pe-o cumplită mască.
Necazuri sunt destule, în viaţa tuturor,
Şi fiecare-şi vede întâi pe ale sale,
Dar oamenii suportă necazul mai uşor
Când adevărul totuşi e cea mai dreaptă cale.
Acest popor doreşte întregul adevăr
Şi-acum când grea e iarna şi iarăşi sunt probleme
Nevoie e de oameni, «nu de justificări»,
Şi, dacă va fi astfel, n-avem de ce ne teme.
Vă văd apoteotic, ca pe un Voievod,
Ce ştie să aplece urechea spre Ion Roată,
Şi se-adresează ţării în cel mai simplu mod
Ca-n ’72, ţin minte: «Acum ori niciodată!»
De-aici, din umilinţa la care sunt constrâns,
Chiar dacă nu am dreptul propriei mele arte,
Bolnav, hulit şi singur, cu ochii arşi de plâns
Am să vă fiu ostaşul cinstit până la moarte.
Februarie patetic! Vrem veşti, nu vrem poveşti,
Şi aşteptăm ca Geniul acestei patrii bune
Să-nceapă primăvara conştiinţei româneşti
Şi tot ce e valoare în juru-i să adune.
Ce radicalitate în felul omenesc
De-a spune adevărul, de-a-l transforma în torţă,
Ce, de va fi nevoie, din morţi să mă trezesc,
De m-aţi chema vreodată, mai am în mine forţă.
În vremurile grele pe care le trăim
Când o planetă-ntreagă se plânge că o doare,
Dezamorsând minciuna, Eroule sublim,
Sunteţi Bărbatul Ţării şi Unica Salvare.
Noi, să vă fie bine, oriunde-am fi, veghem,
Dar vă rugăm sfielnic să fiţi cu luare-aminte
Să nu-nnoiţi doar oameni, ci şi acest sistem
Care prin sine însuşi falsifică şi minte.
Amprenta dumneavoastră să tuteleze, ea,
Nu nişte reparaţii la vise iluzorii,
Ci radicalizarea lăuntrică şi grea,
Sub semnul Competenţei, Iubirii şi Valorii.
Să vină primăvara conştiinţei româneşti,
Renaşterea naturii, speranţei şi a muncii,
Exemplu de-nnoire pornind din Bucureşti:
Un neam care-şi iubeşte şi pe bătrâni, şi pruncii.
Îndoliat de rele, acum mă nasc din nou,
Slujindu-mi cu credinţă, după putere, ţara,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Din Geniul dumneavoastră, ca un fertil ecou,
Să vină Adevărul, să vină Primăvara.
