Cum e cu minorităţile din majoritatea 65%?

noiembrie 7, 2009 0

Băsescu o numeşte alianţa de la Grivco, reprezentanţii ei declară că ceea ce-i uneşte e propunerea comună – Johannis, premier. Dacă luăm niţel lucrurile la scuturat nu e decît o alianţă antiBăsescu la care s-au alăturat UDMR şi parlamentarii minorităţilor, altele decît cea maghiară. Dacă ne gîndim puţin la treburile politice ale minorităţilor, inclusiv cea maghiară, susţinerea lor pentru Johannis nu reprezintă interesele minoritarilor decît în măsura în care neamţul Johannis devenit premier ar acorda minorităţilor o atenţie specială. Ceea ce, din cîte îmi amintesc, primarul Sibiului n-a promis nici măcar minorităţii germane al cărei preşedinte este. După cum ştim parlamentarii care reprezintă minorităţi, mai puţin UDMR, nu ajung printre aleşii ţării graţie numărului de voturi, ci în urma alegerilor interne din organizaţiile etnice în fruntea cărora se află. Încît nu mi se pare onest ca minorităţile conduse de dl Pambuccian să se bage în alianţă cu PSD şi PNL în numele unui candidat la funcţia de prim-ministru, doar pentru că acesta e preşedintele Forumului Democrat German. Cît despre jocurile pe care le face UDMR în ultima vreme, am tot mai serioase îndoieli că ele reprezintă interesele cetăţenilor români de etnie maghiară, ci interesele economice şi politice ale băieţilor trecuţi din fruntea UDMR

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.