Cum mi-am petrecut libertatea presei. Firea, CNA, Giurgiu
Cum mi-am petrecut libertatea
Ziua libertăţii presei a fost tristă. M-aşteptam să se caute cazuri, să se discute despre ziarişti care au suferit din cauza unor opinii sau articole. N-am găsit mai nimic din asta. a fost mai degrabă un prilej de filozofare fără obiect. A venit un raport din care am dedus că presa românească e doar, aşa, pe jumătate liberă.
Realitatea a încercat o discuţie despre moguli numai că „eroii” nu s-au prezentat. N-a ieşit. pentru că mogulii erau acasă, urlau la angajaţi (a se vedea Voiculescu şi Firea). Vîntu a intrat în direct de la Viena dintr-un decor cu ceas vechi şi chestii aurite şi a garantat arogant libertăţi pînă în punctul în care ajungi să lauzi Al Qaeda. Cît timp există acea aroganţă şi nu există o contrapondere din partea breslei, libertatea jurnalistului rămîne la stadiul de capriciu. Mă deranjează ideea, parafrazez oarecum din Tolontan, că sînt liber doar pentru că aşa vrea unul sau altul.
O să înşir cîteva probleme ale presei aşa cum le văd eu şi aştept să le comentaţi:
Prima şi cea mai mare acum: AUTOCENZURA. Dacă cineva îţi toarnă în ureche tot timpul că n-ai făcut bine că ai scris aia sau aia pînă la urmă eviţi, pentru liniştea ta, să mai abordezi subiecte incomode. E problema pe care am întîlnit-o cel mai des printre ziarişti.
Comenzile. Există locuri în presă unde campaniile se fac la comandă. mai are rost să amintesc de Voiculescu sau Stănescu sau cazuri din istoria TVR? Aşa stau lucrurile.
Nu există loc pentru obiectivitate sau încredere în profesionalism. Lipsa de susţinere pentru un jurnalist care se aruncă de unul singur în reflectarea unui subiect dificil îi poate fi fatală.
Presiunea clienţilor de publicitate. Afacerea cu presa este una încă fragilă. Ce te faci dacă pierzi un client mare de publicitate dupa un articol? Nu mai bine eşti precaut şi nu te iei de el? Ziarele care nu au destule alternative de susţinere financiară internă sînt extrem de vulnerabile. Din păcate, în România, multe afaceri sînt încă legate de politic.
Nu sîntem Burkina, deşi cică sîntem aproape de ei ca libertate a presei, dar avem o problemă pentru simplul fapt că jurnalistul trebuie de prea multe ori să rişte ca să fie împăcat cu sine. Normal ar fi să nu comiţi acte de eroism pentru o simplă opinie sau pentru un articol. Dacă reacţionezi în situaţii dificele vei avea imediat o reputaţie de angajat dificil cu care nimeni nu prea va mai vrea să aibă de-a face.
Niciodată n-o să ai un articol echivalent cu un dosar al procuraturii. Presa este esenţial subiectivă. Se învaţă din clasa a 9-a că realitatea se reconstruieşte în funcţie de partiprisuri, nu este un dat. Dacă jurnalistul nu are susţinere în subiecte dificile, acesta este pradă sigură. Pentru că el nu e nici justiţia, nici vreun watchdog protejat de vreo instituţie.
Fără susţinere, este un simplu nene salariat la mîna cui doreşte să-l joace puţin pe degete. Să mai amintesc ce înseamnă să stai vreo trei luni pe tuşă fără bani de chirii rate etc? În plus, un jurnalist bun are toate şansele să supere cam pe toată lumea…
CNA, FIREA, CRP
Foarte tare decizia CNA de a-i atrage atenţia lui Voiculescu în legătura cu intervenţia mitocănească la propria televiziune (mă rog, e a fiicei lui). S-a răţoit şi la Macovei şi la Firea prin intervenţie telefonică în cadrul emisiunii Stirea Zilei.
Şi cum tot vorbeam de libertatea presei, jurnalista Firea a fost apărată de CNA, nu de Clubul Roman de Presă. o breaslă a jurnaliştilor, care să preseze măcar pentru nişte drepturi elementare, de la libertatea de expresie, pînă la orele de muncă, e mai mult decît necesară. Dar cine s-o facă. CTP?
Giurgiu, împărţeala
Împotriva lui Giurgiu s-au întors foştii susţinători, liberalii. Cînd n-a mai fost bun l-au scos ca pe o măsea stricată. TG a greşit cu diverse investiţii inexplicabile în marketing, în consilieri în etc. Dacă lucrurile sînt aşa de grave, nu înţeleg de ce justiţia acţionează aşa de greu.
Pînă la dovedirea vinovăţiilor financiare, se întîmplă altele: luptă grea PNL-PSD pentru director şi alţi şefuleţi care ar putea reflecta „adecvat” febra referndumului. TVR este politizată prin lege. Raportul TVR este la mîna Parlamentului. Şi raportul este întootdeauna ţinut pentru momente în care preşedintele TVR ar putea călca strîmb dpdv politic.
Oricîte dezastre financiare ar produce un director la postul public, votul de demitere r[m]ne politic. chiar sînt curios dacă, după demisia lui, va mai exista grabă pentru respingerea raportului. PSD-ul vrea şefia, liberalii vor la ştiri, aflu din TVR. Să vedem cine va rămîne interimar după cele 30 de zile. Au loc probabil negocieri.
Abia după depolitizarea TVR-ului prin lege, vom putea spera la judecăţi strict pe performanţe. Pînă atunci totul pare un ghiveci de politică, furt, gafe de ordin financiar, lipsă de vigilenţă jurnalistică, bîrfă, birocraţie. Oricine ar veni la TVR, şanse de redresare nu pot exista pînă cînd nu se schimbă legea.
Cît despre presă, pînă cînd drepturile jurnaliştilor nu vor fi apărate ferm, cum dzeu să poţi face faţă unui eventual conflict cu mogulii? Şi dacă unul se hotărăşte să fie tolerant asta nu va însemna că jurnalistul e mai puţin vulnerabil.
