Cum să nu mai fie TABU? De ce dispar chestiile mişto? Şi o referire la Rădulescu & Andreea Marin
Mai întâi, aş vrea să fiu slăbit de specialiştii online care spun că moare presa veche şi se naşte alta nouă, blabla. Nu e asa de simplu cum şi-ar dori. Dacă ne-am folosi creierele ceva mai cu folos poate am descoperi şi alte motive pentru care dispar totuşi chestii mişto. Şi abia atunci ne putem întreba, pe bune, ce se întîmplă. Chiar dacă chestiile alea mişto vor muri, macar sa stim cauzele corecte …
Anunţul că n-o să mai fie TABU după luna noiembrie chiar m-a dat peste cap. Era clar cea mai interesantă revistă de femei, singurul brand creat autohton care a rezistat, a avut coperţi şi materiale de citit şi răscitit, de văzut şi răsvăzut. Priviţi puţin alte produse de gen, în afara paginilor de neînţeles pentru mine, alea „cu produse”. Poate doar Elle să mai fi strîns texte comparabile. În ce priveşte inventivitatea, nu a avut competitor. Şi mă enervează şi mai mult că lumea nu-şi dă seamă cît de nasol e să dispară un astfel de loc de citit. Li se pare „încă o revistă de femei care nu mai e”. Stupid… Sper să se găsească formule de supravieţuire şi pe timp de criză, măcar trimestrial. Dar asta nu se poate fără cititori care să o cumpere ca pe un bilet într-un club select.
Şi atunci să vorbim puţin despre condiţia lucrurilor bine făcute în România pe timp de criză.
- calitatea cere bani mai mulţi, investiţie mai mare. Deci, lucrurile bune vor muri primele la noi – pentru că nu au măcar tradiţia ca să le apere.
- Există şi o vină a publicaţiilor respective că nu şi-au găsit un public, dar nu e o vină totală. Are şi publicul vina lui. Ştiu, el nu e niciodată vinovat, dar mie uneori îmi vine să-l înjur.
- Cam tot aşa cum îmi vine să-l înjur cînd văd că se ascultă la greu numai evergreen prin baruri
- Ce vină au managerii în toată afacerea asta?
- predomină citarea şi clonarea, dar producătorii primari de produs de entertainment scump şi bun suferă – cum să facem să li se întoarcă cît de cît din profit? Nu se poate, producem prost şi ţipător atunci.
Concluzie: Cine va mai susţine un jurnalist care să se şi gîndească înainte să scrie, un entertainer care să şi iinvestească într-o fotografie înainte să facă înconjurul netului? Nimeni. Dacă e un viitor pentru calitate acesta va sta în capacitatea fiecărui producător de divertisment de a le face pe toate cu resurse extrem de puţine. Să zicem că asta va ieşi, dar pentru cine o vor mai face? Publicul nu are încă un sentiment al solidarităţii, nu e împărţit pe grupuri, pe nişe. E însingurat, nu s-a organizat pe comunităţi de gust. Iar publicul cu idei puţine şi fixe din blocul estic nu pare interesat de evoluţie spectaculoase. O fi avînd şi el dreptate, habar n-am.
Rădulescu şi Marin
Tot aşa nostalgic mă întreb dacă n-o să ajungem să ne fie dor de Mihaela Rădulescu şi Andreea Marin. Am trecut în goana zappului prin emisiunea Mondenii de aseară şi am observat că fac în continuare scketchuri cu cele două dive, deşi au plecat din televiziune de cînd lumea!
De ce? Pentru că noile vedete feminine sînt fete promovate s-o facă pe proastele sau să facă declaraţii tîmpite. Nişte bărbaţi micuţi şi tîmpiţei au început să ducă la rang de artă femeia-ficus-de-studio – ca să facă suflarea masculină să rîdă, că doar emascularea e la modă pe timp de criză şi chestia trebuie să fie compensată cu brutalitate sexistă. Or, în felul ăsta nu mai poţi face emisiuni caricaturale despre vedete pentru că vedetele însele sînt livrate gata luate peste picior…
