Cum se alege un manager de țară pentru România: 15 criterii practice.
În ultimele săptămâni, am întâlnit câteva cazuri de „schimbare la vârf” a conducerii în companiile multinaționale care au filiale în România. Astfel, am avut ocazia să vorbesc cu și despre care ar fi un profil adaptat perfect condițiilor actuale ale pieței de afaceri de la noi. Am ajuns la un set de 15 criterii, majoritatea dureros-amuzante, pe baza cărora oricine poate selecta un „manager de țară”. Iată-le:
1. Să fie capabil să ințeleagă ca este subordonat unei conduceri de tip „matrice”. Cu alte cuvinte, are șefi și în România și în afara ei, pe diferite departamente și domenii.
2. Să ințeleagă climatul schimbător al pieței de afaceri din România. Adică să nu se enerveze și să renunțe când se schimbă cuantumul taxelor sau când o licitație publică este pierdută deși compania a avut cea mai atractivă ofertă.
3. Să se adapteze la stilul românesc de a face afaceri. Există așa ceva? – mă întreb. Chiar dacă nu, un lucru este clar: să știe că românul este mai degrabă înclinat să aibă relatii decât rezultate.
4. Să aibă calități de „networker”. Adică să zâmbească constant, să ceară contacte și cărți de vizită, să meargă la întalniri și neapărat să ajute copiii săraci din Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania, Banat sau Bucovina. Și Dobrogea, dacă celelalte sunt ocupate. Și să stie sa meargă la Biserică și la Grătar.
5. Să invețe rapid „rongleza”. Sau chiar româneste, ca la televizor: să știe sa vorbească în limbajul unui copil de 10-12 ani. Orice concept mai răsărit sperie, românii sunt cunoscuti pentru inteligența lor critică și n-am vrea să intrăm într-o dezbatere de opinii. Nu de alta, dar vom atrage „dătătorii cu părerea” și nu vom mai scăpa de ei …veci-pururi.
6. Să ințeleagă rolul geo-politic pe care (nu)-l joacă România în contextul european. Să știe cum stăm cu franțujii, nemții, rușii, leșii și turcii. Și cum sa facă astfel încât să iasă și el in câștig, nu numai sus-numiții.
7. Să fie capabil să delege orice strategie, indiferent cât de complicată ar fi ea, către „mecanisme locale de implementare”. Pe româneste, să dea banii cui trebuie și să aștepte. Și să mai aștepte. Apoi sa se bucure când apar rezultate, indiferent dacă ele au sau nu legatură cu ideea inițială.
8. Să ceară lunar mai multe fonduri. Dar nu din afară, ci din piață. De la vânzatori și de la oricine poate fi prins in categoria „clienți”. Eventual, să inteleagă că in România reducerile de taxe, accize, contribuții și preturi sunt de fapt scumpiri. Cu minim 10%.
9. Să fie un adept al dezvoltarii durabile. Cu o condiție: numai după ce mor „ai lor”, „ai noștri” vor face dezvoltare durabilă, în orice domeniu. Înainte de extincția totală și completă a concurenței, …imposibil!
10. În aceeasi direcție, să accepte fără comentarii orice echipă de consultanți externi care vin pe cârca bugetului local. Nici nu contează pe ce subiect se va face consultanța, cu ce rezultate și care este beneficiul vizibil al acestei inițiative.
11. Să știe să recompenseze oamenii de încredere la nivel local. Dacă nu o face, nu va avea oameni de încredere. Dacă o face prea moderat, la fel. Dacă exagerează, respectivii îi vor propune să deschidă o altă afacere, ca să fie totul mai simplu.
12. Să se cunoască cu alți manageri de țară, de la vecini. Așa va reuși să atragă mai rapid resurse pentru filiala de aici. Bine-înțeles, tot așa va reuși sa le consume pe cele existente, și mai rapid.
13. Să aibă cât de mulți consultanți și consilieri cu putință. Pentru orice. Cu alte cuvinte, să impartă riscul cu cât mai multe persoane care nu și-l pot asuma. În orice eventualitate, aceștia pot fi țapi ispășitori extrem de performanti.
14. La finele fiecărui an, să dea o petrecere cu cât mai mulți invitați. Să vorbească lumea bună despre ce eveniment extra-nemaipomenit a reușit să organizeze, fără să se uite-n buzunar. România este cunoscută ca țara cu mai multe sărbatori decât zile in an, așa că trebuie ținut cont de asta!
15. Să aibă o listă scurtă de numere de telefon, apelabile oricând și care pot rezolva orice. Autorități, medici, avocați, contabili, ministere, etc. Pentru detalii, vezi punctul 11.
Închei aici enumerarea criteriilor, pentru că mi-a răsărit o întrebare: oare nu cumva aceste criterii sunt aplicabile și la Palate, de 20 de ani încoace?
