Cum a fost la GDS. În care un filozof îl apără aprig pe Negoiţă. De ce sînt intelectualii obosiţi
Am vrut să văd live întîlnirea de la GDS, dintre cei mai cunoscuţi intelectuali ai României şi candidatul Traian Băsescu. O scriu lung pentru că n-am timp de scris scurt. Şi o să înşir sacadat ce mi s-a imprimat pe retină si cortex:
– e mişto să vezi o înghesuială de camere şi creiere în vreo 40 de metri pătraţi. Ăsta e un farmec indiscutabil al întîlnirilor de acest tip.
– toate întrebările au fost mingi ridicate la fileu. Nu mă aşteptam să fie chiar aşa.
– am avut uneori impresia că Băsescu este mai „intelectual” decît unii intelectuali. A dezintegrat de exemplu intervenţia lui Liiceanu care conţinea aceeaşi deznădejde eternă în faţa politicii. A fost şi singura dată cînd Băsescu a luat frumos pixul şi a scris ideile pe o hîrite, cît timp a vorbit directorul Humanitas. Dar apoi a desfiinţat elegant clişeul „nu mai e nimic de făcut, politicienii sînt toţi o mocirlă etc.”. Am avut impresia că intelectualii din sală renunţă chiar la orgoliul de intelectual pentru a fi alături de favoritul lor.
– m-a impresionat mobilitatea fizică extremă a lui Băsescu. Tipul are o mişcare ciudată din tors care-l face să acopere 180 de grade şi să-ţi dea impresia, o dată la două minute, că te priveşte direct în ochi şi stă de vorbă doar cu tine. Iar la dat mîna e campion. La sfîrşitul întîlnirii, din două mişcări a dat mîna cu toată lumea, inclusiv cu mine care stăteam în spate. doar operatorii au scăpat. iarăşi impresionant.
– Cum se poate să vorbeşti două ore şi să nu atingi măcar cîteva subiecte care îi pot fi fatale lui Traian Băsescu în alegeri: Udrea-Ridzi-EBA. Această triadă este principalul duşman al său în alegeri. Traian Băsescu a pornit campania cu Udrea în dreapta. Şi totuşi nimeni nu a fost îngrijorat de asta la acea întîlnire. Toată lumea părea să-i acorde credit fără limite. Iarăşi, dezamăgitor, în aşa adunare de tipi inteligenţi. Nu mă aşteptam la subiecte complicate Căşuneanu Umbrărescu RAFO, dar măcar aşa o chestiune de imagine putea fi atinsă.
– intervine preşedintele Salvaţi Bucureştiul (excelentă intervenţie de adus cu picioarele pe pămînt!) care spune chestii concrete despre toate acele mişcări politice din subsolurile puterii, directori directoraşi corupţi, mafia imobiliară etc. Băsescu evită răspunsurile. Negoiţă şi-o fură din plin – că doar se comit ilegalităţi şi la el în sector, deşi s-a jurat că-şi dă demisia dacă se află ceva. Şi totuşi! Această intervenţie excelentă primeşte o adnotare de la Gabriel Liiceanu la sfîrşitul discuţiei. Am rămas mască: Să ştiţi că eu locuiesc în sectorul 3 şi domnul Negoiţă chiar a făcut treabă (nu citez exact, scuze pentru asta). De ce să faci asta?
– Am tot privit intelectual cu intelectual. O constantă era că dădeau prea mult din cap, aprobau prea ferm. Îi distingea o chestiune simplă: unii cred probabil că e normal să susţii candidatul preferat public şi cît mai ferm (îi şi aprob, atît timp cît nu sîmnt direct angajaţi la stat), alţii însă (şi nu sînt puţini) sînt pur şi simplu prizonierii unor clişee înfiorătoare – cîndva idei nobile, astăzi limbaj de lemn (credeam că ştiu că asta e soarta ideilor….) sau prizonierii funcţiilor pe care le au.
– Clişee supărătoare: Romania e invariabil de rahat, lupta anticomunista trebuie continuata, romanul are o mentalitate balcanica etc. Băsescu are o replică tare la un moment dat: spune că „voi vă alegeţi politicienii” şi aruncă în glumă că nu poate să-i numească pe cei propuşi de cei prezenţi în sală. O glumă care a adus sclipiri utopice în unele priviri:
„Din punctul meu de vedere, am făcut ceea ce trebuia să fac ca preşedinte”. Clasa politică e de vină, a replicat sala. „Alegeţi-o cum trebuie! Dacă aş fi dictator, aş numi-o pe placul dumneavoastră”, a răspuns prompt prezidenţiabilul. „
– Din aceste clişee se ajunge destul de repede la ideea, neexprimată direct, că doar o elită poate smulge ţara din negură. Preşedintele a nuanţat însă şi probleme fierbinţi, lucru pe care intelectualii GDS nu mai au chef să-l facă. Vedeţi declaraţia despre Spiru Haret.
Concluzii: Îl cred pe domul Liiceanu că a obosit. Toată sala părea obosită. Era acolo un grup care şi-a asumat statutul de vîrf de lance în societatea civilă timp de 20 de ani. Primii 6-7 ani au fost de glorie. După aceea a început decăderea, după părerea mea. Dar principala dezamăgire a fost să văd cum i-a vampirizat Traian Băsescu de energie. Era chiar mai filozof decît filozofii din ţară, mai mobil în idei. Nu s-au atins teme incomode decît în măsura în care a vrut Băsescu. Trist. Şi mai trist însă e că de multe ori erau traşi de mînecă ştrengăreşte atunci cînd alunecau în vechile făgaşe oratorice.
Gabriel Liiceanu a folosit cuvîntul perfect: oboseală, o imensă oboseală, intelectualii GDS par să-şi fi delegat complet misiunile.
Ca să românizez şi eu puţin: poporul nostru nu are doar politicienii pe care-i merită, dar şi intelectualii pe care şi-i merită. Şi, cu voia dumneavoastră, şi ziariştii pe care şi-i merită. Să vină Apocalipsa, amin. V-am pupat,
Costi
