Cum vă place: cu î sau cu â?
Cineva care semnează cu umor pe acest blog” duios corectura trecea” mă somează să fac ceva împotriva scrierii cu „î” din „a”, care, susţine domnia-sa, îi stă în gît. Nici mie nu-mi place. Cred că a fost o reformă împotriva spiritului limbii, rezultatul oportunismului Academiei Române care a decis acestă „revoluţie” în ortografie pentru a demonstra de ochii lumii că s-a rupt de comunism. O ruptură involutivă pe care lingviştii de atunci din A.R. – Ion Coteanu şi Emanuel Vasiliu – au tratat-o cu abţinerea de la vot. Schimbarea a fost votată de nespecialişti care sperau ca prin întoarcerea la vechea ortografie A.R. să capete legitimitatea Academiei de dinainte de venirea la putere a regimului comunist. Aşadar, dacă ar fi după dvs. ar trebui să scriem cu „î” din „a” şi „sunt” sau să revenim la ” î”, şi „sînt”, mai puţin cuvinte precum România şi cele din familia sa?