Da, chiar se privatizează sănătatea
Încă de când au făcut bugetul, liberalii au transmis un mesaj pe care puțini l-au interpretat până la capăt: au dat mulți bani la Casa Națională de Sănătate și au scăzut dramatic din bugetul Ministerului Sănătății tocmai ca să poată deconta mai ușor serviciile spitalelor și clinicilor private.
Nu e primul impuls cu bani publici pe care îl dau industriei sănătății private. Și mutarea rezidenților în zona spitalelor private (practic, mână de lucru cadou, pentru că salariile sunt plătite de stat) a fost făcută rapid, parcă după un plan de loby scris de proprietarii din sănătatea privată. A fost printre primele măsuri luate de ministrul Costache.
Evident, privatizarea este un proces lung, cu episoade decisive. PSD nu au fost deloc social-democrat în această chestiune. Ei au împins mult către privatizarea analizelor – adică s-au chinuit să le dea bani ușor celor din mediul privat. Problema nu e atât că PNL dorește privatizarea sănătății. Problema e că toate partidele o fac când ajung la putere și pe noi nu ne întreabă nimeni. Mai are rost să pomenim de USR care are în vedere cel mai radical pachet de privatizare și pentru educație, și pentru sănătate? De notat e că fostul ministru al sănătății, Vlad Voiculescu a găsit totuși și puncte negative privatizării și a criticat PNL – a simțit că e un subiect care chiar interesează poporul. Și de notat e că PSD, marele dinozaur pitic din opoziție tace cu talent când ar trebui să urle din toți bojocii.
În rest, s-a activat un batalion de ziariști, analiști, specialiști care par plătiți direct de companiile private de sănătate – deși nu toți sunt stimulați lobbystic, mulți cred sincer că îi așteaptă un paradis privatizat dacă susțin orice formă de business-ificare a vieții noastre cotidiene. Provincialismul argumentației este înfiorător: oricine zice că nu vrea orientarea banului public și mai mult către clinici private este un ”pesedist”, un ”comunist”, un ”vândut”. Dezbaterile nu trec de genunchiul broaștei. Această agresivitate teribilă vine din siguranța electorală din ultimii ani care le-a dat unora impresia că, dacă tot zici spasmodic ”muie”, ai și dreptate. Răspunsul lui Iohannis a fost fix în această notă: nu e nicio privatizare, stați iniștiți, nu fiți pesediști.
Dar aici nu e vorba de pesediști și comuniști, e vorba de o dezbatere politică extrem de serioasă. E un motiv de referendum extrem de serios: vrem bani mai mulți pentru sănătate privată sau pentru sistemul public? Partidele trebuie să ne spună clar, ca să știm ce votăm – dar pentru asta ar trebui programe electorale serioase nu abureli cu ia anticipata, nu e anticipata. Liberalii nu au înțeles nici principalul mesaj al huiduielilor de la Iași: erau huiduieli la adresa futilității mesajului politic, huiduieli venite pentru că se ignoră agenda publică reală.
Ce spun apărătorii acesto măsuri semitransparente care privatizează sănătatea, pentru că, da, asta fac. Că de ce să ne agităm că intră și sistemul privat în ”competiție” cu statul? Pentru că nu e competiție reală. Se vor perfecționa în deconturi grase și vor ști să încarce facturile și pentru clienți, astfel încât puțini să intre doar cu decontul în mediul privat. Banii subțiați de la stat vor însemna și mai multă așteptare și disperare într-un sistem public oricum subfinanțat și care nu merge cum trebuie (asta nu neagă nimeni). Tâmpenia cu ”banii urmează pacientul” nu este decât asta: o tâmpenie. Pentru că în Constituția româniei, salvă cerului, definiția e una de stat social, adică una care favorizează solidaritatea. Ce vrem de la România? Să-ți zică ”ai cancer, dar n-ai bani, pa!” sau să-ți zică ”ai o boală grea, una imposibil de gândit în termeni de piață și profit, noi vom încerca protecția fiecărui cetățean”?
Culmea e că acesta e un subiect determinant și în cursa pentru funcția de președinte al Statelor Unite. Candidatul care îl sperie cel mai tare și pe Trump, și establishmentul democrat, pentru că are șanse reale să câștige, este Bernie Sanders. Sanders cere scoaterea plăților enorme pentru serviciile private de sănătate. Prea mulți americani sunt excluși, prea mulți intră în faliment dacă au o boală grea, deși sunt și asigurați. E un atac istoric la un sistem nedrept, iar lupta e pasionantă. Ei bine, tocmai când SUA încearcă să-și rezolve problemele crunte de inegalitate, s-a trezit România că vrea să fie Mica Americă, că vrea să ia calea privatizării, adică sănătate pentru vreo 20% din populație, iar restul cum o vrea Dumnezeu sau Darwin.
Primul pas pentru o dezbatere corectă este refuzul populismului de ultradreapta care îți bagă pumnul gură îndată ce spui că e ceva în neregulă să tot dai bani publici ca să-și facă unii megaafaceri. Sigur, supape cinice au existat și există, statul fiind un ghieșu pentru privați de multe ori, dar acum vor să încerce modificarea ireversibilă a sistemului. Și, credeți-mă, după astfel de modificări este foarte greu să-ți mai obții drepturile înapoi.
Tema sănătății private e vitală. PSD a făcut cadouri ceva mai mici spitalelor private. Liberaliii și al lor Costache sunt puși pe fapte mari – bani bumlți din prima pentru privați (nu întâmplător au alocat din start mai mulți
