Dacă tot vă uitaţi la televizor, măcar învăţaţi să o faceţi
Un fragment din cronica de saptamina asta din Suplimentul de cultura. Am citat pur şi simplu din Bourdieu. Înainte să acuzi media de imoralitate, trebuie să înţelegi şi ce se întîmplă şi cum se petrece deformarea. Pentru că s-ar putea în felul ăsta să înveţi să consumi. A fost dedicată intelectualilor care privesc prea multe prostii şi se enervează de la ele:).
Sint alegeri si talk-show-urile ne inflameaza casele. Ba chiar vad cohorte de intelectuali care privesc compulsiv micul ecran si nu inteleg cum e posibila atita manipulare. Indignari naive daca acesti intelectuali ar mai pune mina pe o carte de… Bourdieu, de exemplu. Pentru aceasta o sa dau doua citate din eseul Despre televiziune. Poate nervii se vor converti in contemplare fertila:
Primul: “O anumita categorie de jurnalisti, recrutati cu mari cheltuieli tocmai pentru aptitudinea lor de a se plia fara scrupule la asteptarile publicului cel mai putin exigent – asadar, cei mai cinici, cei mai indiferenti la orice forma de deontologie si, a fortiori, la orice forma de interogatie politica –, tind sa impuna valorile, preferintele, modurile de a fi si de a vorbi, «idealul uman» care le sint specifice ansamblului jurnalistilor, impinse de concurenta pentru cistigarea unei portiuni cit mai mari ale pietei”.
Al doilea: “Cind vrei ca un om care nu este un profesionist al discursului sa reuseasca sa spuna ceva important (si, de multe ori, el ajunge, astfel, sa spuna lucruri absolut extraordinare, carora insilor care detin cuvintul pe termen nelimitat nici macar nu le-ar trece prin minte), trebuie sa acorzi asistenta discursului. Or, este exact ceea ce prezentatorii de pe platourile de televiziune nu fac. Acestia nu numai ca nu-i ajuta pe cei defavorizati, ci, daca se poate spune astfel, se straduiesc cu orice pret sa-i infunde. Intr-o infinitate de moduri: nedindu-le cuvintul atunci cind trebuie, dindu-li-l atunci cind acestia nu-l mai asteapta, aratind ca si-au pierdut rabdarea etc.”.
Vizionare electorala placuta in continuare.
mai mult aici. Recenzia e de fapt despre nişte texte delicioase despre bărbaţii care se duelau în secolul XIX. Şi presa de azi ar trebui să aibă duelurile ei, cu spadă şi pistol:)
