De ce nu imi place Cristian Tudor Popescu

noiembrie 19, 2009 1

Pentru ca are mereu dreptate. Pentru ca este mereu genial. Pentru ca gandirea sa este mai riguroasa decat un manual de logica simbolica.
Imi aduc aminte de un talk-show de prin 96′ cind Cristian Tudor Popescu era fata in fata cu Gabriel Liiceanu. Pe atunci, Liiceanu era un nume mai cunoscut decat “crucisatorul” presei romanesti. De altfel, spiritul critic si luciditatea onesta a gindirii sistematice popesciene abia deveneau cunoscute marelui public. CTP-ul inca era un nume in afirmare.
Si, ce sa vezi? In acea confruntare nu stiu cum, netam-nesam, se ajunge cu discutia din mizeria cotidiana romaneasca la problema ontologiei. Si, iar nu stiu cum reuseste deodata Popescu, deodata, sa il ia pe Liiceanu la rost cu ontologia. Cum? Un jurnalist pasionat de science-fiction il aducea in corzi pe filozoful jurnalului de la Paltinis?!
Nici nu apuca Liiceanu sa isi revina din doua-trei intrebari fulger ale lui Popescu ca mi-l si aduc aminte pe “crucisator” cum ii da sah mat discipolului lui Noica: “Nu e adevarat domne! Va spun eu ce este ontologia…” Pina sa il apuce nervii pe Liiceanu si sa ameninte ca pleaca din emisiune, daca ziaristul nu renunta la atitudinea sa, ma apucase pe mine risul. Imi spuneam: “ia te uite, un gazetar a ajuns sa il puna la punct si sa ii dea lectii de ontologie lui Gabriel Liiceanu!!” Dar, timpul avea sa treaca….
Filosoful ascet si-a recunoscut unele placeri si, intre timp, a facut apologia BMW-ului, iar ziaristul dornic de afirmare inca se plimba modest cu o Dacie. Spune asta ceva? In ordinea schimbarilor ar fi trebuit sa ajung sa il iubesc pe Cristian Tudor Popescu. Nu am reusit.
CTP-ul transmite un sentiment de indignare. Oricat de calm, bucuros si linistit ai fi, daca l-ai ascultat s-a dus dracului starea ta. El este acum moralistul. Cred ca, pentru el, acea intalnire cu Liiceanu ca si toate celelalte care i-au urmat au fost foarte importante. Cruciale….
Cristian Tudor Popescu presupun ca a vrut toata viata sa devina – sa fie recunoscut drept – intelept, filosof, moralist si scriitor, oricum ceva mai mult decat un simplu jurnalist. Spune-i lucrurile astea si ai vezi ce torent silogistic de argumente se va abate asupra ta pentru a te convinge de contrariu. Dar el stie…!
In discursul CTP-ului exista o “dusmanie” constanta pe care o transmite indiferent de subiectul pe care il abordeaza. E un nu stiu ce care irita voia buna. Cristian Tudor Popescu afirma modest ca nu are mereu dreptate, dar vrea sa ii dai dreptate tot timpul. CTP-ul recunoaste deschis ce stie si ce nu stie. Incearca, insa, sa il aprinzi intr-o disputa si o sa uite imediat aceasta idee inteleapta a cunoasterii de sine.
Cind CTP-ul se porneste sa demonstreze ceva, Kant re-inviat de-ai fi si tot nu ai mai putea sa il opresti. CTP-ul vrea sa lasa impresia ca stapineste o cultura mai mult decat bogata, ca e un erudit. CTP-ul crede ca daca l-a citit si, poate l-a inteles, pe Spinoza sau Leibniz, asta ii da dreptul sa dea lectii de ontologie oricui. Dar Cristian Tudor Popescu nu este doar atat.
Daca il acuzi de incultura, recunoaste imediat, ca e posibil sa nu stie tot. Poate iti da si dreptate. O face insa cu aerul acela care vrea sa convinga ca modestia sa este mai inteleapta decat furia acuzatiilor tale.
Sa nu ramanem cramponati insa numai pe aceasta latura a domniei sale. CTP-ul este inteligent. Analizele sale sunt uneori briliante. Ca si etichetele pe care le lipeste personajelor, situatiilor din politica sau societate. Cu toate acestea, prea des orgoliul sau ii intrece farmecul intuitiv. Observatiile “crucisatorului” sunt exacte si profunde. Uneori, ele sunt singurele folositoare, de multe ori CTP-ul fiind singurul jurnalist care spune ceva rational si cu rost.
Dar Popescu este indirjit. Si are complexele lui. El stie ca l-a atacat si, poate, jignit pe Liiceanu. Asa cum stie si de ce a facut-o.
Cristian Tudor Popescu pozeaza ca nu pozeaza niciodata. El este atat de inteligent incat nu il poti critica fara sa devii ridicol. Sofismele lui nu le poate dibui decat un profesor de logica. Eu nu pot, totusi, sa ii iert furia, patosul si diletantismul afisate atat de des. In ultima vreme, CTP-ul incepe tot mai des un discurs pentru a se opri la mijlocul sau. Nu ma simt in stare sa interpretez si acest gest devenit aproape reflex.
CTP-ul este atat indragit pentru ca este atipic. Si consecvent in negativismul sau. Sceptic de serviciu al gazetariei, Cristian Tudor Popescu pare ca a ramas incremenit in proiectul combaterii de dragul combaterii.
PS: acest text a aparut prima oara aici.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.