De la messenger la surogate

Vorbeam ieri cu un bun prieten despre ce ce a ajuns să însemne comunicatul pe messenger pentru noi, în anul 2009. Vorbeam cu el pe messenger, fireşte. Am ajuns la concluzia că oricum, în general, discutăm mult mai mult virtual cu prietenii noştri decât faţă în faţă. El susţine teoria pe care am mai văzut-o invocată, conform căreia, chiar dacă vorbim mult între noi pe messenger, asta nu e o comunicare adevărată, că se pierde substanţa. Chiar dacă mai dispar din inhibiţii atunci când nu priveşti în ochii celui cu care discuţi şi dacă ai uneori tendinţa să îţi pui mai uşor sufletul pe tavă. Eu spun că fără messenger, facebook şi twitter aş şti mult mai puţine despre prietenii mei.
După discuţia cu amicul respectiv am văzut „The Surrogates” – un film pe care nu vi-l recomand, decât dacă vi s-a făcut dor de Bruce Willis în misiune de salvare a omenirii. Ideea de la care porneşte filmul nu e stupidă, însă: oamenii nu mai interacţionează direct unii cu alţii, ci îşi trimit în lume nişte roboţi pe care îi controlează din fotoliul de acasă. Roboţii, care fireşte, reprezintă variante mai frumoase, mai tinere şi mai slabe ale oamenilor, le transmit acestora ce se întâmplă în lume, senzaţii, iar oamenii le comandă cum să acţioneze. O lume lipsită de complexe.
Până la urmă, pasul de la vorbitul virtual până la roboţii care trăiesc în locul oamenilor nu e aşa de mare. E vorba doar de tehnologie, care va apărea, cu siguranţă. O fi bine, o fi rău…nu ştiu, ziceţi şi voi.
P.S.: Prietenul de care vă vorbeam mi-a atras atenţia că nu l-am citat întocmai. El vorbise despre „sodomizarea comunicării pe messenger”. :))

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here