De la Monk si Law &Order la Teatrul National din Bucuresti
La TNB se joaca, din stagiunea asta, Tartuffe de Moliere cu Horatiu Malaele. Combinatia aceasta e suficienta pentru a aduce public mult in sala, doar ca piesa e mai mult decit atit.
Moliere-ul de la TNB marcheaza intoarcerea pe scena romaneasca a regizorului Andrei Belgrader, care are in palmares regia unor episoade din Monk sau Law & Order, plus piese multi premiate pe Broadway; regizor care a fost professor la Yale si Julliard.
*
Cum se simte munca lui in piesa asta?
Era o atmosfera relaxanta, o energie buna in aer. Actorii pareau ca nu se iau in serios, au jucat cu o relaxare care i-a facut si mai simpatici. Nu s-au straduit sa traga la public cu glumite sau gesturi de susa. ( e de vazut daca vor pastra finetea asta si peste o jumatate de an)
Tartuffe-ul lui Belgrader e o montare bulevardiera, turistica, relaxata, chiar daca la sfirsit te loveste un pic mesajul regizorului (un extras la piesa): ne asteptam, cind ne bagam in necazuri, sa ne salveze cineva. oricine ar fi acel cineva: Hitler, Dali, Einstein sau Ceausescu.
*
Aseara, la premiera, Romulus Vulpescu era vecin de scaun cu Silvia Kerim, iar actorii TNB aveau un colt al lor, unde Ilinca Goia si Monica Davidescu straluceau. Cuplurile cele mai admirate au fost Florin Zamfirescu si Catalian Mustata; Miron Mitrea si sotia.
***
Ce zice regizorul despre munca lui?
Lucrez foarte mult cu Tony Shalhoub (actorul care-l interpretează pe Adrian Monk, în serialul omonim), care mi-a fost student. Prin el am regizat un show care se cheamă „Monk“. E unul dintre puţinele show-uri în care regizorul are ceva de spus. La cele mai multe există o formulă gata pregătită. Trebuie să termini într-o zi de lucru de 14 ore ceea ce ar trebui făcut într-o săptămână. Lumea serialelor de la Hollywood e obosită. Îmi place, dar nu aş vrea să fac numai asta.
*
Să fiu cinstit, eu nu prea mă uit la text. Am fost deseori criticat că îl masacrez pe Shakespeare, că masacrez o mulţime de lume. Eu nu-s chiar aşa convins că i-am masacrat, dar criticile păreau atât de convingătoare! Cu Beckett fac exact pe dos. Respectul meu pentru Beckett e enorm: omul chiar ştia ce indicaţii să dea, până la ultimul gest. Prima oară când am încercat să mă abat, nu mi-a ieşit. Ceva nu era bine, nu-mi dădeam seama precis ce, dar mi-era clar că Beckett avea dreptate. Ori de câte ori inventam ceva dincolo de textul lui, mecanismul se deregla. Trebuie că Beckett a fost ceasornicar.
