…de-vas-ta-tor! Mungiu despre Nastase si Udrea!

septembrie 7, 2009 0

…nu am obiceiul de a posta doar pentru a populariza scrierile altora. In plus, cu Alina Mungiu nu am ceea ce s-ar putea numi o rezonanta a duhului launtric – ba chiar dimpotriva. (Surprinzator , daca e sa luam in considerare unele similitudini biografice, de la medicina, la teatru, la academie:). Bucata asta merita, insa, cu prisosinta – e de categoria „Baroane!” a lu’ Cartarescu: cam acelasi nivel de indignare explodata mai degraba frust – in stilul executiei intelectuale in care nu se iau prizonieri. Avertizare: nu e frumos, dar tihneste!:)
PS De unde se vede ca intelectualul, chiar moldovean fiind, e ca olteanul: cin’ se ia cu mine rau, sa-l fereasca Dumnezeu!:) Glumesc, desigur.
Dau cuvantul:
http://www.romanialibera.ro/a163985/ce-au-in-comun-udrea-si-nastase.html

Ce au in comun Elena Udrea si Adrian Nastase, aceasta neverosimila pereche care ii pune sesiunii parlamentare de toamna obstacolul cel mai greu de sarit, imunitatea in cadrul propriului partid? De ce cand ma uit la ei imi vine in minte vechiul vers al lui Sorescu: „Oaia ce-a mancat-o lupul a format cu el un cuplu”? Pentru ca, la patru ani dupa ce Nastase devenise odios pentru ca se lafaia pe toate canalele datorita publicitatii generoase de stat, aceeasi practica a adus proeminenta doamnei Udrea, ca si contrareactia aferenta.
Parlamentul a permis ca destui demnitari sa fie urmariti penal. Dar nu toti. Unii sunt mai egali decat altii si in capul listei intangibililor sunt instalati temeinic Nastase si mai noua lui colega Elena Udrea. Un simplu exercitiu biografic arata ca nu e doar o simpla coincidenta: biografiile acestor oameni chiar au multe in comun. 
Adrian Nastase si Elena Udrea au intrat amandoi in viata publica pe calea unei relatii matrimoniale. Nastase s-a insurat bine, dupa ce avusese un inceput cu probleme, cu alte cuvinte, a fost mai norocos decat eroii din „Rosu si negru” sau
„O tragedie americana”, care numai au incercat, dar au fost la timp depistati ca niste candidati la parvenire, nu la prima tentativa, si, ca atare, eliminati pe loc. Elena Udrea s-a maritat si ea bine, dar nu s-a oprit aici: ca eroina din „Balciul desertaciunilor” (sunt intr-o dispozitie de literatura clasica azi) au mai trebuit felurite permutari ca sa se tina la suprafata si, eventual, sa urce si mai sus. Asta nu inseamna ca nu au amandoi calitati care sa justifice valorificarea cu brio a acestor miscari tactice: sunt ambitiosi, tenaci, fara nici un simt moral si muncitori cat incape. 
Dar asemanarea nu se opreste aici. Ca oameni intrati in sistem pe aceasta cale, exceleaza amandoi in sportul de baza al sistemului – patronajul. Ca sa iti pastrezi locul in mijlocul retelei, trebuie sa tii toate nodurile strans, sa dai fiecaruia ceva, sa functioneze distributia, si de la parcuri industriale la statiuni de schi amandoi au aratat inventivitate si capacitatea de a genera resurse nesfarsite dintr-o economie, ai zice altfel, modesta. Nastase, sa recunoastem, a avut ajutor, desi ajutoarele lui s-au dovedit cam rudimentare si l-au compromis: Micky Bacsis si seful sau de cabinet, care a ajuns pe mana procuraturii. Udrea, mai la inceput de cariera, e in stadiul promisiunilor individuale si, de la brokeri la hotelieri, nimeni nu a ramas fara vreuna de la ea. Daca pica, multe sperante si business planuri se vor duce pe apa sambetei.
 
E o ironie a sortii ca la doi patroni de asemenea anvergura, cu afaceri de familie care au devenit de o prosperitate prodigioasa cand partenerul era la putere, investigatiile se concentreaza asupra unor meschinarii: gresii, perdele, termopane. Suntem precum americanii cand l-au trimis in judecata pe Al Capone pentru evaziune fiscala, ca, in rest, nu se gasea nici un martor sa depuna marturie contra lui.
Nastase si Udrea sunt amandoi niste visatori. El a incercat sa faca din Casa Poporului – acest gunoi al arhitecturii ceausiste cu trepte de marmura puse direct pe noroiul de umplutura din Dealul Arsenalului (de asta crapa) – un fel de spa, cu teren de tenis, biliard si piscina. Ea vrea sa ne scape de buncarele si epava din Costinesti si sa transforme in statiuni de schi minele din Valea Jiului. Nici o cheltuiala nu e prea mica pentru asemenea aspiratii si nu ne indoim ca vor aparea repede si cronicarii unor asemenea realizari. Nastase il avea pe Alin Teodorescu, dar l-a pierdut pe undeva. Nu am nici o indoiala ca Udrea il va pune si ea la scris, tuns si pozat realitatea pe unul dintre multii ei fani, gen Ion Cristoiu, sigur disponibil, sau poate Bogdan Chirieac. Abundam de talente care stiu sa recunoasca talentul atunci cand il vad.
Udrea si Nastase nu au doar aspiratii colective, ci sunt si niste campioni ai modei la nivel personal. Nastase doarme sub trei randuri de icoane scumpe (si grele), fereasca Dumnezeu de cutremur, si armele lui (cu care trage in medii strict supravegheate, in care fiara nu are nici o sansa) sunt etalate in toata casa. si-a pus colectia de harti si manuscrise, care singura dovedeste ca ANI ar trebui sa il viziteze, depasind cu mult veniturile lui plauzibile, intr-un muzeu public si s-a apucat de golf. Udrea vine mai din urma, snobismul ei e de nivel coafor de cartier, nu stie ca e cool sa ai valiza veche de la Vuitton (cumparata la licitatie daca nu are cine sa ti-o lase mostenire), nu geanta noua, nici pana la ora asta nu s-a prins care sunt firmele care imbraca doamnele si din ce serii fata de cele care imbraca alte femei, iar cand vrea sa incalece, ca sa nu fie mai prejos de doamna Basescu, se opinteste de se vede ca nu a incalecat nici o bicicleta.
 
E personificarea femeii care completeaza chestionarele din reviste glossy cu titlul „Zece intrebari ca sa stii daca el e acela” sau „Descopera propriul tau stil!”. si ea a scapat de vizita ANI, desi presa a publicat prompt afacerile turistice ale familiei ei. Altfel, Nastase, gusturi muzicale avansate, vrea sa scape de trupa IRIS din programul de aniversare al partidului si sa aduca in schimb ceva jazz. Udrea e la nivel Voltaj, fata din popor sau, mai degraba, din mahala, poporul sper ca e mai etno.
Amandoi sunt obsedati sa fie admirati la toate orele si pe toate canalele. Nastase, un fel de Miss Politician, visa sa gaseasca pe cineva care sa ii selecteze pozele cele mai avantajoase, plasat in regia televiziunilor. Udrea e convinsa ca nu exista publicitate rea si, de la parti intime pe afara la emisiuni TV in care discutam despre viata in trei, nu se da in laturi de la nimic. Amandoi sunt convinsi ca a aparea mult inseamna sa dai bine, o veche eroare de PR. Dar, in compensatie, au geniul parazit sau, cum se cheama in PR, al transferului de credibilitate. Se lipesc ca timbrul de scrisoare pe imaginea altora si nu se dau dezlipiti. Udrea ia mesaje pentru Basescu, desi nu e imputernicita la toate zilele si la toate orele.
 
Nastase se tine de maneca lui Geoana ori de cate ori e o camera de televiziune pe alaturi. Dau un premiu producatorului care ne propune un reality show cu aceasta pereche in loc de Columbeanu el si ea, ca sa le satisfacem in sfarsit visul de a nu lipsi nici o secunda de pe micul ecran.
Nastase si Udrea au devenit testul de baza pentru partidele lor. Nu ca ei ar fi singurii care ar merita sa iasa din politica romaneasca, dar autoplasandu-se in rolul de intangibili sefi au devenit un simbol. Al parvenitismului. Ce i-a adus asa de sus si ce ii face odiosi, intr-o lume in care exista si Vanghelie, si Mazare, si Basescu, si Orban, este natura lor tomripleyana, talentul mimarii unei identitati de imprumut. Ceilalti sunt cum sunt, dar nu pozeaza. Sunt mai autentici, chiar daca asta nu inseamna buni. A sprijini pe Udrea sau Nastase este, dincolo de imoralitate sau prostie, si o enorma dovada de prost gust.
Desigur, Adrian Nastase va fi inca o data foarte suparat pe mine. La urma urmei, el a condus economia romaneasca din 2000 in 2004 pe placul Comisiei Europene, desi ar fi putut face multe prostii, si chiar daca era cat p-aci sa o transforme intr-o economie de privilegiu, faptul ramane. Nastase a mai facut (si citit) cate ceva in viata, in timp ce Udrea e, pur si simplu, nula. Dar asta nu inseamna ca nu au mult mai multe asemanari decat deosebiri.
Cum o fi ajuns viata politica romaneasca o alegere intre Udrea si Nastase? Cand?
VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.