Din memoriile lui Nicolae Manolescu, în Academia Caţavencu
Academia Caţavencu publică un fragment din Viaţă şi cărţi.Amintirile unui cititor de cursă lungă, volum de memorii sub semnătura lui Nicolae Manolescu. Pentru că A.C. spune că amintirile criticului literar vor stârni valuri, redăm şi noi un fragment din fragmentul publicat de ei.
Mi-am luat un carneţel (nu se inventase reportofonul) şi stiloul meu Kaweko (nici de pixuri n-auzisem) şi m-am pus pe treabă. Amănuntele le-am uitat. Mai ştiu doar că am descoperit masa de spiritism la care Hasdeu se conversa cu spiritul Iuliei în curtea unui vecin. O folosea ca să toace pe ea ceapă şi alte legume. Cu ajutorul primarului, am recuperat-o şi, când castelul va fi renovat, masa va fi repusă la locul ei. Reportajul a apărut în Contemporanul într-un serial despre starea caselor memoriale. Nu l-am recitit niciodată. Sunt convins că era foarte prost. Asta se întâmpla prin 1963.
În vara lui 1964, Ivaşcu a avut o iniţiativă asemănătoare. Mult mai riscantă. Mi-a cerut să mă duc la Ion Gheorghe Maurer, care era preşedintele Consiliului de Miniştri (prim-ministru al Guvernului, în limbajul de astăzi), şi să-i iau un interviu despre 23 august 1944. Era Ziua Naţională. (…) Propunerea lui Ivaşcu m-a lăsat cu gura căscată. Nu mai era vorba de a descrie starea unei case medievale.“
Dej s-a întors în lagăr, de frica bombardamentelor
„Interviuri nu luasem niciodată nimănui. Funcţia lui Maurer mă intimida. Dar era o provocare pe care n-o puteam refuza. Aşa că m-am înfăţişat acasă la premier, cu stiloul şi carneţelul în mână. Prevenit de Ivaşcu, m-a primit imediat. Îl cunoştea vag pe tatăl meu, de la Societatea Română de Ştiinţe şi Cultură (SRSC), unde Maurer, care fusese preşedinte, îl întâlnise în nu ştiu ce împrejurare. Deşi Ivaşcu îi spusese ce vrea de la el, Maurer s-a prefăcut că nu e la curent cu scopul vizitei mele. Când i l-am dezvăluit, a izbucnit în râs: «Crezi că Georgică (se vede că aşa îi zicea el lui Ivaşcu) o să publice ce o să-ţi spun?». «De ce nu?», a întrebat inocentul din mine. Mă documentasem cât de cât, nu eram, cum se zice, pe dinafară, dar în capul meu erau doar acele clişee pe care şcoala şi propaganda oficială le puseseră în circulaţie. La ce-mi va relata Maurer nu mă aşteptam, e puţin zis, câtuşi de puţin.
În ziua de 21 august 1944, Maurer îl luase cu o maşină pe Gheorghiu-Dej, care era unul din liderii P.C.R., din lagărul de la Tg. Jiu. Frontul rusesc fiind aproape, din lagăr se ieşea fără probleme. Un anunţat bombardament a întors maşina în lagăr. Lui Dej i se făcuse frică, aşa că a preferat să petreacă încă o noapte în lagăr. Au plecat din nou pe 22 august. De data asta au ajuns cu bine la Mateieşti, Vâlcea, unde urmau a fi găzduiţi de un preot, simpatizant comunist. E vorba de viitorul Patriarh Iustinian. Noaptea, sub o anumită presiune omenească, Dej a tras de sub pat, în locul oalei de care avea nevoie, o lădiţă plină cu arme.“
