Disperarea după 15 minute de faimă: epidemia de farse

Nici nu au trecut două săptămâni de la ceea ce s-a dovedit a fi farsa băiatului cu balonul, că o nouă farsă a fost luată de bună de către media internaţionale. Este vorba de  meteoritul care ar fi căzut în Letonia. „Întâmplător”, o echipă de studenţi la cinematografie se afla prin preajmă şi a filmat totul, după ce a auzit zgomotul „ca de avion care cade”. Filmarea este spectaculoasă, într-adevăr, şi pare foarte realistă: a se vedea momentul în care operatorul şterge lentila camerei de luat de vederi cu mâna, de picăturile de ploaie. După ce televiziunile din întreaga lume s-au grăbit să difuzeze spectaculoasele imagini, minţile s-au mai răcorit şi s-a decis să se apeleze la experţi. Care experţi au ajuns la concluzia că groapa prezentată drept crater format la căderea meteoritului este făcută cu lopata, iar focul a fost produs cu materiale pirotehnice. Mai mult, în groapă rămăsese şi iarbă verde, în ciuda temperaturii uriaşe care se presupune că ar fi trebuit să fie în crater. O farsă prin care tinerii studenţi încercau să devină cunoscuţi.
Mama băiatului cu balonul a recunoscut, într-o declaraţie făcută în faţa judecătorilor, că isteria mediatică provocată de „zborul” fiului cu balonul improvizat a fost programată, pentru ca familia să devină celebră.   Familia participase deja la o emisiune de tipul „Schimb de mame”, iar scurta întâlnire cu televiziunea le-a deschis membrilor apetitul pentru faimă. Băiatul cu balonul a devenit, într-adevăr, subiect mondial: de la Wall Street Journal la televiziunea din China, toată lumea a urmărit această saga.
Avem şanse deci,  să ne confruntăm cu din ce în ce mai multe farse de acest gen. Din ce în ce mai mulţi vor să devină celebri, vor să se vadă la televizor şi sunt pregătiţi să facă şi puşcărie pentru asta (ceea ce s-ar putea întâmpla cu tatăl băiatului cu balonul).  Care, însă, este responsabilitatea televiziunilor care se aruncă asupra ştirii fără a o verifica? mai ales în condiţiile în care trebuie să baţi concurenţa şi să dai imaginile înaintea celorlalţi?  Aştept cu nerăbdare primele farse made in Romania. A, pardon, alea au existat deja în anii ’90, doar că erau la ziar şi erau cu găini care nasc pui vii.
PS: Când am scris textul, nu citisem postarea aceasta de pe Vox. Alt exemplu perfect, de zilele acestea, pentru ce vă semnalam.

134 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here