Dovada că atacurile la Iohannis servesc Rusiei
Președintele Klaus Iohannis a devenit în ultima vreme ținta concertată a unor atacuri din partea USR, a lui Ludovic Orban, AUR și PSD, pentru motive diverse, de la pandemie la criza financiară sau implicarea în bătălia politică din PNL.
Dar există un ”martor tăcut” al asaltului anti-prezidențial, care profită de aceste atacuri și le multiplică: propaganda rusă.
Pe mulți i-a surprins promovarea intensă făcută de Sputnik lui Ludovic Orban, fostul lider al PNL, care a declanșat un atac continuu la adresa șefului statului după ce a pierdut alegerile interne din partid.
Iată ce scria organul de propagandă al Kremlinului, pe 5 octombrie, foarte laudativ, despre atacul lui Orban la Iohannis:
În ultimele trei luni, din 15 iulie și până în 15 octombrie, Sputnik Moldova și secțiunea sa dedicată pentru România a lansat aproape 90 de atacuri la adresa etniei președintelui în ultimele 90 de zile, se arată într-o analiză publicată de portalul Presshub.ro.
Mai exact, 86 de atacuri prin materiale de opinie, știri false și dezinformări la adresa președintelui Klaus Iohannis despre etnia sa germană, posibila sa suspendarea, lipsa sa de patriotism și dezinteresul față de problemele românilor și teze că ar fi creația fie a serviciilor secrete, fie o marionetă a Occidentului.
În general, autorii Sputnik sunt selectivi și nu lansează propriile atacuri, ci mai degrabă preiau opinii ale altor comentatori care rezonează la narațiunile rusești publicate pe diferite portaluri din România car par să fie afiliate editorial propagandei ruse printre care Corectnews, unde scrie Sorin Roșca Stănescu, Politics.ro, ActiveNews, RTV, etc.
Se crează astfel un efect de ecou prin aceeași abordare pe mai multe site-uri, deci o opinie „pertinentă” multiplicată, scrie G4Media