Dragoş Bucur, ceea ce se cheamă cool. Huo, BGS


    I-am avut la Omul coolt, emisiunea online a Cotidianului, pe Irina Săulescu şi pe Dragoş Bucur. Subiectul principal, evident, „Politist, adjectiv”. N-am văzut filmul, dar am vrut să fiu in studio pentru că sînt fan absolut „Marfa şi Banii” şi pentru că Bucur mi se pare cel mai tare actor din noul val.
    ei bine, omul  a fost cool cum m-aşteptam. e din gama actorilor care au, indiferent de personajul pe care-l joacă, o amprentă unică prezentă inclusiv în interviuri sau în glumiţele de dinainte.
    Mi-a plăcut mult ce-a spus despre Alexandru Papadopol. Clişeele despre actorii care se ratează în telenovele sînt uneori doar clişee. Bucur-Papadopol, perechea mortală din Marfa si banii, sint extrem de expresivi prin chiar destinul lor de actori. Au început din acelaşi punct şi au luat-o pe căi complet diferite.
    Bucur povesteşte cum a făcut foamea, dar n-a intrat în telenovele. Papadopol a intrat în malaxor, a ajuns starul gospodinelor, dar n-a mai apărut în filmele inteligente şi premiate. Bucur a riscat, Papadopol nu. Dar rămîn amîndoi nişte actori foarte tari, dintre puţinii care pot exprima Romania cum o ştim, nu cum o vor unii şi alţii. Sper să nu se întărească un zid snob care să nu-i permită întoarcerea lui Papadopol. Sper să-i mai văd jucînd împreună.
    M-a mai impresionat ceva. Asta pentru că asist la ascensiunea unui refren de anii 90: din ce î n ce mai mulţi prieteni, amici, cunoscuţi vorbesc ca pe vremuri despre plecarea din ţară. Dragoş a spus-o şi el: vrea să plece, s-a săturat de idioţi care merg cu 70 la oră pe străduţele dintre blocuri, sau de primarii care fură la licitaţii ca să pună garduri stupide prin cartier.
    Generaţia 90 fugea exasperată de abuzuri, Iliescu, chestii mari. Generaţia 2000 vrea să plece din ţară exasperată de lucrurile mici, de mica nesimţire care ne transformă cotidianul în coşmar. Şi mă regăsesc perfect: mă omoară stupiditatea cu care ne omorîm nervii unii altora, zi de zi, agresivitate gratuită, micul furt, mica laşitate, micul trafic de influenţă.
    Scuzaţi fuga de idei. Dar mă pregătesc să-mi văd favoriţii, Franz Ferdinand.
    P.S. Şi apropo, BGS la Bestfest arată complet aiurea. Nişte băieţaşi în tricouri albastre care s-au obişnuit cu ostentaţia şi dominarea locului. Aseară curăţau terenul de pe la 12 – eu aveam, pe biletul cam scump pentru ce-am văzut (la Motorhead m-am bucurat sincer că există rock şi la pensie, la Mobi am înghiţit fără probleme ritmuri cunoscute), trecut un program de evenimente pînă mai tirziu. Asta e BGS, proastă alegere. Asigurarea ordinii înseamnă exact discreţie, nu BGS. Şi-l voi ridica la cer pe primul parlamentar care va lupta să clarifice statutul firmelor de pază.

    Articol scris in colaborare cu Dragos Stanca

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here