Dumnezeu, drujbarul din cer şi călugărul din tramvai

februarie 6, 2009 0

O creangă dintre cele care fac pilaf maşinile peste care cad a picat azi peste un tramvai de pe linia 41. N-a picat de capul ei. A fost tăiată de unul dintre căţărătorii drujbei care rotunjesc copacii la început de primăvară. Să vedeţi cum. În tramvai eram şi eu, să ajung la Casa Scînteii Presei Libere. Văd că în spate, în picioare, era un călugăr cu potcap vişiniu. Dar nu suficient de vişiniu încît să aibă o maşină la dispoziţie. Nu cred în superstiţiile că dacă vezi un călugăr îţi merge prost în ziua cînd ai dat cu ochii de el. Dar într-o noapte, cînd m-am întors de la Praga cu avionul, o cursă care nu întîrzia niciodată, la îmbarcare văd nişte călugări, ceea ce mi-a stîrnit o oarecare anxietate. Una e să nu crezi şi alta e să pui frînă în faţa pisicii negre care îţi taie calea pe stradă, cu speranţa că maşina din spate nu te va buşi. Ne suim în avion şi în loc să plecăm, mai stăm, minut cu minut, vreo oră, pînă apare şi ultimul călugăr – nu era român, dacă asta vreţi să ştiţi. A urmat un zbor cu goluri de aer şi cu un final prelungit deasupra aeroportului Oteopeni. Tramvaiul ajunge la stopul dinaintea ultimei staţii. Si ne uitam toţi cei dinăuntru la drujbarii căţăraţi în copacii pe care îi tundeau de crengi. Unul dintre ei, cocoţat într-un copac cu nişte braţe aproape la fel de groase ca tulpina, tăia o asemenea mîndreţe de braţ. Începuse dinspre el şi acum apropia drujba de cealaltă parte a crengii groase cît un copac, s-o dea jos. Se vedea că dacă drujbarul o face, creanga pică peste tramvai. Şi încep să-i facă semne călătorii din 41 să nu care cumva. Se uită el la noi de sus şi rade creanga, care loveşte partea din spate a acoperişului tramvaiului Nu s-au spart geamuri, doar s-a îndoit niţel acoperişul acelui exemplar de pe linia 41. Călugărul a rîs nervos-îngăduitor – eram cu ochii pe el, De sus, drujbarulul lui Dumnezeu ne-a făcut un semn insultător. Nu m-am întors din drum, dar vreo cîţiva bărbaţi nervoşi s-au dus să-i mulţumească drujbarului aerian şi „inginerului” care îl coordona de la sol.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.