Editorialul interzis de Nistorescu
Acesta este textul care nu a mai aparut in ziarul Cotidianul. Era programat sa apara marti, 4 august.
Fusese scris prin iulie, pe la jumate acelei luni. Plecam in concediu si il lasasem „de rezerva” lui Cristi Teodorescu – bunul meu prieten si cel care se ocupa de regula de paginile de comentarii cind nu era la ziar. Il scrisem pe fuga si bifam in el citeva observatii fugare cu privire la ce mi se parea evident ca face Traian Basescu si, in egala masura, cu privire la ceea ce, nu aveam nici o indoiala in privinta asta, va face de atunci incolo.
Ma rog, nu erau observatii geniale, ci de bun-simt. Dupa cum se vede, nu m-am inselat 🙂
Candidatul poporului
In 2009 nu avem doar o „televiziune a poporului”, ci si un „candidat al poporului”. E drept, inca nu am auzit „jos labele de pe „candidatul poporului!”, dar nu e trecut timpul pentru asa ceva.
Cindva, parca prin 2005 (sper ca memoria nu ma inseala!), Traian Basescu vorbea despre presedintele Romaniei ca despre „sinteza subconstientului colectiv al poporului”. De mai multe ori, a amenintat si / sau a promis ca „se va intoarce la popor”; de altfel, in luna mai a anului 2007, coaliatia celor „322” l-au impins pe seful statului spre un „popor” care l-a rasfatat in ziua votului de la referendumul pentru suspendare. O observatie la indemina: referinta la presedintele Romaniei ca la un „reprezentant al poporului” e un punct de discurs pe care Traian Basescu l-a bifat in foarte multe rinduri.
Pe de alta parte, toti cei trei presedinti ai Romaniei post-comuniste au simtit foarte bine ca un cuplaj „presedinte-fiu/ales/reprezentant al poporului” e obligatoriu si ca o asemenea formula trebuie afirmata imediat, la instalarea in functia suprema din stat. Doi dintre cei trei – Iliescu si Basescu – au reusit sa si stea, pentru mai multa vreme, confortabil in acest rol.
Traian Basescu, de altfel, incearca (de citeva luni, deja) sa lucreze mai aplicat decit de obicei pe ideea ca e „dintre oameni, printre oameni”. Descinderile pe care le face – aproape exclusiv in comunitati mici, acolo unde da de fiecare data si celebrul „test al stilpului” – ne arata ca, cel putin pina acum, jocul de strategie pe care il practica seful statului e unul de succes. Desi se jura ca inca nu s-a decis daca va candida sau nu la functia suprema in stat, Traian Basescu a intrat bine in rolul de „candidat al poporului”.
E un candidat care nu lupta direct cu reprezentantul PSD si nici cu acela al PNL, ci cu alt fel de adversari. Pe de o parte, lupta impotriva crizei (si o face convingator, de vreme ce l-a convins si pe Mircea Geoana sa intre in aceasta lupta!). Pe de alta parte, lupta cu mogulii. Vintu si Voiculescu – principalii „contracandidati”, alaturi de criza desigur, ai lui Traian Basescu la presedintia Romaniei – aduna, in popor, in folclor, mai multa negativitate decit Geoana sau Antonescu. E o alegere inteligenta care ii potenteaza sansele candidatului Basescu in perspectiva cursei electorale din acest an. Si e si foarte usor de ajuns, pina la urma, la formula nerostita inca – „jos labele de pe candidatul poporului!”
