"Eu cu cine votez?" nu e neapărat de rău. E chiar normal
Caragiale e un scriitor extraordinar şi ca orice mare scriitor trebuia să beneficieze de interpretări cu picioarele. „Eu cu cine votez?”, celebra dilemă a cetăţeanului turmentat, nu etse un semn de neînţelgere dat de tipul cu pricina, ci mai curînd o dovadă că înţelege prea bine situaţia. E o chestiune de liceu, deloc ascultată de ăia care mai mult citează decît citesc.
Alegerile astea pe mine mă prind prima oară într-o stare de neisterie. Pentru prima oară nu ştiu exact împotriva cui să votez. Sunt nevoit să calculez un vot pozitiv. Îi dau cuiva votul, nu i-l iau cuiva. Şi cred că aşa arată democraţia.
Dacă votez cu PNL trebuie să mă gîndesc şi la guvernarea aiuristică din aceşti ani – normal că oamenii cu afaceri mari au fost mulţumiţi, eu nu.
Dacă votez cu PD-L trebuie să mă gîndesc la o întreagă serie de imposturi, de la Niculae de la Braşov, pînă la imposturi fine precum Toader Paleologu.
PSD are cele mai puţine şanse pentru mine, desi am destule opţiuni de stînga – şi asta pentru că e cel mai desprins partid de drepturile cetăţeanului şi de ideologii în general. Ca să nu mai zic că aripa interesantă de la Cluj a fost retezată.
Am de făcut o alegere într-un colegiu (24) în care oamenii nu înseamnă nimic. Aşa că pot vota politic. Dacă eram la Udrea în colegiu sau la MItrea în colegiu ar fi fost mai simplu să votez uninominal împotrivă…
Aşa e democraţia, cu bătăi de cap, haha. Enjoy.
