Fără discuţie, Băsescu are ceva din Geniul Carpaţilor!

octombrie 29, 2009 0

În textul de mai jos este vorba despre o înrudire istorică între Nicolae Ceauşescu şi Traian Băsescu, despre originile marketingului „la pachet” şi despre nostalgiile noastre alimentare şi paternaliste. Înainte de asta însă, vom face un viraj cu spatele în melancolia foamei din anii ’80.
1. Conserva de carne de porc*
Chiar dacă zgârciurile și slănina din care se făcea pe vremuri intră acum în compoziția cremvurștilor de pui, conserva de carne de porc a anilor ’80 a supraviețuit până azi. Firește, nu în forma ei romantică și apetisantă, cu cutia ruginită și eticheta decolorată în ani de zile pe raftul băcăniei.
Azi e deghizată sub cinci-șase etichete multicolore pe care stau lățite fileuri roșii și jamboane roz, dar din fericire, înăuntru găsești același amestec delicios pe care dacă-l dai la tigaie se topește integral. Asta e însă și ideea: să nu-l dai la tigaie, ci să-l mănânci pur și simplu așa, cu osânza albă și gustoasă în stare solidă.
Până să ajungi să muști din compoziţie trebuie să deschizi cutia.
Azi tragi de o ureche de metal, pe vremuri foloseai ciocanul și două-trei cuțite. Uneori, în tabla groasă de un centimetru se rupeau toate trei și priveai la conservă, flămând, ca la un seif. Alteori aveai noroc și, cu prețul unei mici tăieturi în palmă sau la deget, reușeai să desfaci mica fortăreață alimentară.
Conserva din carne de porc mi-a legănat adolescența militară și gastritele studenției cu inegalabilul ei gust natural, provenit direct din laboratorul de chimie. Azi, ea nu mai are gustul acela care te făcea să te simți ca la douăzeci de ani chiar dacă aveai zece, dar păstrează o parte din procedurile tradiționale cu nitrați și azotați. N-o recomand decât în cazul unei senzații de foame cumplite și, dacă se poate, asociată cu beție groaznică. În această situație, imperfecțiunile aduse de modernitate și de cei douăzeci de ani de democrație vor trece neobservate.
2. Cârnăciori cu fasole boabe*
Din aceeași familie a agriculturii socialiste încrucișate cu chimia vine conserva de cârnăciori cu fasole boabe. Prin anii ’80, boabele nu erau exclusiv de fasole, iar la un mestecat mai atent puteai stabili cantitatea de pietricele pe undeva pe la 5-7%. Cârnăciorii, în schimb, erau mult mai ușor de ronțăit, ei închipuind niște cremvurști topiți, făcuți piftie, pe care, fără nici un efort, îi puteai înghiți cu limba făcută sul, cumva între sugere și plescăit.
Cârnăciorii cu fasole boabe au supraviețuit până azi. Îi găsești în toate rafturile low market, adresate țăranilor tâmpiți de soare și de birt sau zidarilor care beau de dimineață într-un hol de bloc și n-au mai găsit salam de vară cu zgârciuri pentru prânzul pe ziar.
Să cumperi azi cârnăciori cu fasole boabe în amintirea gustului de altădată te face să te simți un pic ca Maria Tereza când se tăvălea pe ascuns cu grăjdarii sau, dacă tot vorbim despre produse românești, ca prințul Carol al doilea când mergea la dame. Cumpărați cârnăciori cu fasole boabe, așadar! Te fac să te simți mai tânăr, mai sexy și, în plus, nici nu e nevoie să-i mănânci.
3. Gogonele în oţet, mazăre la borcan cu gârgăriţe, conserva de stavrid în sos tomat, sfecla roşie la borcan şi creveţii Ben Nghe.
Nu se poate să le fi uitat. Ele fac parte din categoria valorică a conservei de carne de porc şi a cârnăciorilor cu fasole boabe. Împreună cu ele, toate aceste delicatese ale Epocii de Aur zăceau în rafturi cu suficienţă, într-un exclusivism absolut. Nu le cumpăra mai nimeni în stare de trezie şi, prin urmare, merceologii vremii aveau mari probleme cu succesurile comerciale. Poporului pur şi simplu i se acrise de multibrandul sărăcăcios din alimentare şi căuta să se descurce în economia gri, cu produsele „Gratis de la socri” şi „Pe sub mână”. Ei bine, din această stagnare a pieţii de larg consum s-a născut, în Cabinetul Unu, marketingul „la pachet”.
4. Marketingul „la pachet” (MLP)
Poporul îşi dorea, totuşi, să cumpere câte ceva. Dorea carne de pui – chiar sub formă de tacâmuri, dorea carne de porc – chiar sub formă de carcasă, dorea cafea – chiar sub formă de nechezol şi, mai ales, dorea cărţi, chiar sub forma unor ediţii ciuntite la cenzură sau traduse incomplet. Marketingul la pachet, cel care i-a îngăduit lui Ceauşescu să-şi vândă lăturile din rafturi unui popor care nu le dorea,  a fost acea sinteză grotescă între necesitate şi silă, între cerere şi forţaj. Voiai pui? Atunci trebuia să cumperi tacâmuri „la pachet” cu conserva de stavrid în sos tomat şi cu borcanul de mazăre cu gărgăriţe. Voiai porc? Atunci trebuia să cumperi porc numai „la pachet” cu sfeclă roşie la borcan şi creveţi Ben Nghe. În fine, voiai „Viaţa pe un peron” sau „Platon, opere complete”? Perfect, le luai doar la pachet cu gogonele în oţet, conserva de carne de porc, cârnăciori cu fasole boabe şi trei kile de gulii negre.
5. Recursul la metodă
Îl simpatizez pe Traian Băsescu şi sunt sigur că, la capitolul inteligenţă politică îşi depăşeşte adversarii. O arată, dealtfel, zilnic. Dar chestia cu referendumul „la pachet” cu prezidenţialele îmi reaminteşte de obligaţia ceauşistă de a da banii pe măzăre stricată când eu vreau de fapt să cumpăr Huckleberry Finn.
*, ** Sunt texte aparute într-un ghid al brandurilor autohtone „Fabricat în Romania, consumat la Caţavencu”, editat de Academia Caţavencu acum câteva luni. Mi s-au părut potrivite pt a consolida ideea şi – de ce nu? – pentru a vă verifica nostalgiile alimentare.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.