”Fiul lui Trump a vânat acum doi ani, în România. Regele Juan Carlos, acum 5 ani, a ucis ursoaice gestante”
Ministrul Mediului a modificat legislația în vigoare, astfel încât cetățenii străini nu vor mai putea vâna urși în România.
Anunțul a fost făcut de Tanczos Barna, la Realitatea Plus.
„Doar personalul tehnic și conducerea asociației locale de vînătoare pot pune în aplicare acel ordin de extragere, pentru a evita orice confuzie, am modificat conținutul ordinelor de derogare, astfel încât orice intervenție să fie promptă, în cel mult 15 zile și să fie pusă în practică strict de personalul asociației care a făcut solicitarea”, a declarat ministrul Mediului, la Realitatea Plus.
Pe de altă parte, Tanczos Barna a recunoscut că este greu de estimat câți urși au fost eliminați profitându-se de ambiguitatea reglementărilor privind „extragerea”, pentru că documentele se află la asociațiilor județene, nu au fost verificate și nici centralizate la ministerul Mediului. Oficialul a dat însă asigurări că prin modificările aduse este foarte clar că vânătorii, români sau străini, NU MAI POT participa la astfel de acțiuni.
„Derogările se vor referi strict la exemplarele care creează probleme, care atacă oameni, atacă animale și gospodării, iar extragerea se va face de către asociația în perimetrul căreia se află”, a mai afirmat ministrul. Acesta a precizat că modificările se referă STRICT la populația de urși.
În emisiune a intervenit și Cristina Lapis, șefa unei asociații de protejare a animalelor din zona Brașov, care a făcut o dezvăluire nouă, nu înainte de a cere eliminarea termenului de ”extragere”.
”Nu e nicio extragere, ce, este extragere de măsea? Nu, este împușcare! Dacă nu am fi făcut noi, asociațiile, muncă de investigație, nu am fi aflat nici acum că s-a produs uciderea acestui urs Arthur. Dar nu e prima oară când străini celebri vin și vânează urși în România. Acum doi ani a fost aici și a vânat urși protejați fiul lui Donald Trump (n.r. – Cristina Lapis nu a precizat care dintre fiii fostului președinte SUA), iar acum 5 ani Juan Carlos (n.r. – fostul rege al Spaniei, care i-a cedat tronul fiului spu, Felipe). Acesta a împușcat chiar exemplare gestante”, a spus Cristina Lapis, la Realitatea Plus.
Prințul din Austria care a ucis pe unul dintre cei mai marși din România ar fi făcut-o sub pretextul că elimină o ursoaică din Covasna, care face stricăciuni în gospodăriile localnicilor, potrivit asociațiilor Agent Green și VGT (Austria).
În schimb, prințul nu a omorât ursoaica vizată, ci un mascul alfa care trăia în adâncul pădurii și care nu venise niciodată în apropierea localităților.
Ursul Arthur a fost observat vreme de mai mulți ani de rangerul Agent Green din zona respectivă și era recunoscut ca fiind un exemplar sălbatic și neobișnuit cu prezența omului și sursele de hrană oferite de acesta.
Pretextul folosit de cei care au organizat vânătoarea pentru prințul austriac Emanuel Prinz von und zu Liechtenstein este unul fals, declară Cristina Lapis, de la Asociația „Milioane de Prieteni”, care deține un sanctuar de urși.
Legea interzice uciderea ursoaicelor cu pui, care trebuie relocate în alte zone mai sigure sau introduse în rezervații, confirmă, pentru Newsweek România, și Mihai Goțiu.
„Nu se poate vâna o ursoaică cu pui, pentru că este interzis prin lege. De aceea, în sanctuarul nostru, la cererea Ministerului Mediului am luat în ultimii 4 ani 5 ursoaice cu pui, tocmai pentru că nu se pot vâna.
Deci nu se putea da o derogare pentru așa ceva.
Dacă ursoaica cu pui punea probleme, Ministerul știa foarte bine unde îi poate trimite, pentru că nu se poate omorî”, a declarat la emisiunea Morning Glory, de la Rock FM, Cristina Lapis.