Gigi face aroganţe Justiţiei
După Înviere Becali a prins şi el aripi şi a lăsat deoparte tonul smerit, inspirat probabil şi de lozinca peremistă sub care defilează de vreo două săptămîni,aceea cu viitorul ca trecutul şi mai mult decît atît. În ceea ce-l priveşte Gigi uită de trecutul apropiat pe care-l forţează cu „aroganţe” la adresa Justiţiei care i-a dat drumul în Vinerea Mare, păstrîndu-l totuşi sub controlul ei. Or cînd s-a văzut Gigi la lărgime şi-a adus aminte că libertatea e de la Dumnezeu, nu ţi-o poate lua nimeni. Chestie cu care ar putea să-i stîrnească pe judecători, încît să-i redea libertatea de care s-a bucurat după gratii în ultimele două săptămîni şi cîteva zile.