Harry Tavitian pentru blogul Istodor: "Ce e viata in jazz? Ca în orice altceva, un mare rateu."

Harry Tavitian exista! In seara asta are concert la Institutul Cultural Roman-Bucuresti. L-am vazut in concerte si tot mereu imi spuneam: e, nu, nu exista. Si plecam acasa cu gindul asta. E asa de misto Harry Tavitian ca-mi mergea la suflet si-mi repetam: nu, Tavitian nu exista, e legatura mea cu nevazutul, nemaiauzitul. Acum, cind prin interviu am vazut ca exista, mi-e foame ca de un cer de vara – cu stele, luna, stele, luna, femeie, chestii, si ca de o piine. Oricum vreau sa le devor pe viata. N-ai nevoie de mai mult.
SI ACUM INTERVIUL:


Puteti sa-mi faceti o istorie scurta a pianelor pe care ati cintat si a „bucatilor” cintate, in viata dvoastra?
Părinţii mi-au cumpărat primul pian, când aveam 6 ani. Era o pianină marca Proksch. Prima mea profesoară de pian a fost o olandeză din Constanţa,madam Schmidt. Cu ea am învăţat primele note. De la 7 ani am continuat cu o italiancă, doamna Nidia Cărăușu, absolventă a Conservatorului din Napoli.
În 1982 m-am despărțit și de prima nevastă și de această pianină. Știu că acum ea (pianina) este pe undeva prin București și aș vrea să o recuperez ca să o bag în Casa Memorială Harry Tavitian. În 15-16 decembrie 1989 eram la Timișoara în căutarea unui pian. Mă chemase Eugen Gondi, care știa despre ceva piane de vânzare. Până la urmă am găsit un Stainway în București, în 1993, pe care îl dețin și în prezent și la care mi-e din ce în ce mai lene să cânt.
Foto Iztok Zupan 1
Aveti un pian care v-a urmat toata viata?
Nu. Doar actuala nevastă mă urmează.
Cintati la orice pian? Faceti fitze?
La noi la jazz un pian mai ponosit nu e chiar așa o nenorocire.

HARRY TAVITIAN / CSEREY CSABA – When I Die
Asculta mai multe audio Muzica
La 6 ani, ce cintati pe „clasic”? Ce va placea? Aveati pian?
Am început ”furtunos” cu Beethoven, Mozart, Couperin, Prokofiev. Eram mândria Școlii de Muzică din Constanța. Prin clasa VI-a – VII-a ajunsesem o fosilă. Mai crescusem și eu, și aveam alte preocupări. Nimic din ce este omenesc nu mi-a fost străin. Acum mi-e rușine de multe din păcatele tinereții. Din 1969-’70 am început să cânt blues și trei ani mai târziu am început epopeea jazzului.
La Academia de Muzica ce obsesii muzicale aveati? Cit de mult ati respectat programa?
Paradoxal, pe atunci obsesiile mele nu prea erau muzicale. În consecință, nu prea îmi ardea nici de programă. Aveam alte programe.
Acum, ce placeri muzicale aveti?
Îmi place (fără excepții) muzica de la origini până la Haydn. De la Haydn încoace, rândurile se răresc simțitor. Un capitol aparte și foarte valoros îl constituie muzicile tradiționale ale popoarelor.
De la noi, Ion Căianu, Anton Pann, Enescu. Din jazz, Thelonious Monk, Lennie Tristano, Bill Evans, Mal Waldron, Dollar Brand, Coltrane, Jancsy Körössy, Johnny Răducanu, Oschanitzky, Marius Popp.
Pianul v-a ajutat vreodata? V-a respectat? L-ati respectat? Il priviti ca pe un om/instrument?
Păi, sigur că m-a ajutat, pentru că, altfel, ori eram muritor de foame ori, cu vestitul simț armenesc al adaptabilității, ajungeam vreun prosper om de afaceri, ceea ce nu diferă prea mult de prima variantă. De peste 50 de ani pianul mă așteaptă liniștit, serios, iar eu îmi aduc aminte destul de rar de el. Rar dar intens, ce-i drept. Când mă așez în fața lui, dispare această graniță ”om/instrument” iar mâinile mele devin o prelungire a sufletului.
Ati mincat, ati iubit pe pian?
Am ratat aceste momente.
Foto Ziga Koritnik 1
Pianul cere de mincare? raceste? tuseste? Vrea sa fie mingiiat? Cum ingrijiti un fier ca pianul?
Mântuitorul spunea că și pietrele pot striga. Dară-mi-te pianul… Depinde ce legătură ai cu el.
Nu va e frica: un pian traieste mai mult decit un om?
E adevărat. Dar tot el te poate ajuta să intri-n eternitate.
Ce e viata in jazz? Ca în orice altceva, un mare rateu.
Dar moartea, cum exprimati frica de moarte cintind?
Trebuia să-mi puneți întrebarea asta cu vreo 25 de ani în urmă. Acum s-ar putea să vă dezamăgesc. Am început să mă obișnuiesc cu ideea morții.
care-i smecheria cu jazz-ul?
Șmecheria cu jazzul este că s-a născut dintr-o mare suferință și din cauza asta știe mai bine ca oricine ce înseamnă viața. Și mai e ceva: poți să înjuri cât vrei, că andrisantu’ nu se prinde.
Jazzul, ca muzica, poate fi mitocan? Cum ar suna?
Ei, iată că astăzi s-a atins și această mare performanță. Se numește ”smooth jazz” și este pentru ăștia de care pomeniți dumneavoastră… ca să nu le zgâlțâie mințile prea tare.
Jazzul, ca muzica, are manele? Care ar fi acelea?
Păi asta de care vă spuneam… ”smooth jazz”.
Jazzul, ca muzica, poate cinta criza, gripa porcina?
Dacă astea-s durerile timpului nostru, bineînțeles că le poate cânta. Dar cred că avem alte belele, mult mai mari ca astea.
De ce cintati? ce ati putea face daca n-ati cinta?
”Eu nu cânt că știu cânta / Dar mi-e dragă loveaua”. O glumă care nu e prea departe de adevăr. Dar mai mult decât asta, cânt ca să transmit un mesaj, oricare ar fi el.
Când nu cânt stau în pijamale și desfășor diverse activități domestice.
Harry Tavitian
Sinteti om? stiti sa insurubati un bec? dar sa gatiti? Ce stiti sa gatiti?
Mă sui pe masă, mă țin de bec și mai chem doi prieteni să învârte masa. De gătit, ce nevoie am? Nevasta de ce am mai luat-o? Iar ea, săraca, atâta a gătit că acum a început să-i placă. La noi la armeni, familia tradițională este – încă – respectată. În rest, sunt om, da, dar să știți că sunt băiat bun.
ati inventat jazzistic vreodata un cintec despre mincare?
Jazzomanii știu să rabde de foame. Mai greu e cu setea. Așa că am scris și eu un blues pe tema asta: ”Io mă duc la Constanța / La Constanța iată viu / Că-i așa de cald și de bine acolo / Și-i un oraș puțin cam zbanghiu // Stau într-un colț la o masă / Mă simt cât de bine pot / Cu Murfatlaru’ în față / Și cu gagica mea cu tot”
Puteti povesti un cintec despre eternitate?
E greu, dar încerc. Ca în gospelul ”When I die I’ll live again”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here