În caz că nu mai poți de grija României și n-ai văzut principalele trei subiecte ale săptămânii
Să notăm că Demos au trimis un comunicat în care critică apărarea aiuristică a băncilor. Se vede că o au în achipă pe Daniela Gabor, foarte bună cunoscătoare a mediului bancar estic și a politicilor băncilor naționale din zonă. Redau integral comunicatul care rezumă perfect ce probleme avem cu băncile, probleme pe care PSD le folosește pentru înțepături la Isărescu și pe care BNR le folosește pentru noi mesaje apocaliptice trase ”de piață”:
Ce NU ne spun economiștii de dreapta despre sistemul bancar din România
Într-o scrisoare adresată Guvernului României, mai mulți profesori de economie din cadrul
facultăților de profil din Cluj, Iași, Timișoara și București au cerut Guvernului retragerea OUG
114 (prin care se aplică “taxa pe lăcomie”). Ei susțin că sectorul bancar a redus marjele între
credite și depozite, nu a avut nevoie de bailout în criză și a construit piețe de capital lichide.
Taxa pe lăcomie, mai spun ei, amenință un sector economic care și-ar îndeplini ireproșabil
rolul de a finanța economia României.
Credem că, din contră, este nevoie de o reformă urgentă a sectorului bancar din România.
Iată care sunt motivele pentru aceasta, ignorate de profesorii semnatari ai scrisorii către
Guvern:
1. Marjele de câștig sunt mult mai mari în România decât în Europa. Da, semnatarii
scrisorii au dreptate atunci când spun că marja între dobânzile la credit și depozite a scăzut
în ultimii ani. Dar nu ne spun că aceasta a scăzut peste tot în Europa; şi că în România ea a
scăzut mult mai puțin: marja a rămas de 3 ori mai mare decât în Zona Euro și este aproape
dublă față de cea din Polonia sau Cehia. România nu are de fapt o piață bancară optimă
(aşa cum susține scrisoarea); aceasta nu există decât în manualele de economie ale
partidelor de dreapta.
2. Băncile au fost părtașe la criza economică din 2008. Scrisoarea ignoră faptul că
băncile sunt cele care au adus această criză în România. Ele s-au împrumutat ieftin pe
piețele bancare internaționale pentru a finanța cu credit scump în valută bulele imobiliare și
creditul de consum. Bulele s-au dus în deficitul de cont curent. Toate acestea s-au făcut cu
binecuvântarea BNR, care relaxase reglementările prudențiale în 2007. Tot BNR le-a dat
băncilor lichiditate ieftină după 2008, ca apoi ele să împrumute statul român cu credite
scumpe. Practic, statul roman a plătit băncile să transporte lichiditate de la o instituție de stat
la alta, în timp ce tăia pensii și salarii.
3. Băncile au beneficiat de bailout colectiv. Scrisoarea subliniază că statul român nu a
fost nevoit să salveze nici o bancă în 2008, așa cum s-a întâmplat în alte țări europene. Dar
băncile din România au primit un bailout colectiv prin Acordul de la Viena din 2009. Acolo,
băncile au negociat politicile economice ale statului român și s-au asigurat că statul român le
garantează profiturile. Principiul “profitul – pentru privat, pierderile – la stat” funcționează și în
România. Cu Ordonanța 50 și abuzurile băncilor la creditele în valută, acest principiu s-a
extins la “profitul – pentru privat, pierderile – pentru stat și cetățenii obișnuiți”.
4. Băncile nu contribuie suficient la dezvoltarea economiei reale din România. În ciuda
protecțiilor oferite din toate părțile și în ciuda creșterii economice spectaculoase de după
2012, băncile au redus ponderea creditării bancare în PIB, în loc să o mărească. Însă cel
mai bun indicator al faptului că sectorul bancar nu finanţează în mod adecvat economia este
că, în ciuda contextului macroeconomic favorabil, numărul creditelor acordate de bănci
firmelor din economia reală a scăzut. De asemenea, creditarea de către bănci a activităților
care pot face economia noastră una mai complexă și cu salarii mai bune (activitățile de IT,
automatizare, cercetare industrială) rămâne extrem de dificilă, în ciuda potențialului dovedit
al acestor sectoare în România. Modelul de business al sectorului bancar este unul bazat pe
credit imobiliar și împrumuturi acordate statului, nu pe creditarea economiei reale. Drept
consecință, industria își finanțează expansiunea prin fondurile proprii și/sau împrumuturi de
la firmele mamă din străinătate.
5. Băncile nu sunt taxate suficient. Criza din 2008 a fost o criză adusă de liberalizarea
sistemului financiar pe fondul taxării minimale a marilor corporații internaționale și a celor
bogați. Însă la zece ani de la criză și într-o țară în care munca și TVA-ul duc greul bugetului
de stat, scrisoarea consideră că soluţia ar fi o liberalizare crescută și o mai mică taxare
aplicată băncilor. În plină revoltă internațională privind fentarea fiscului de către marile
corporații și de către persoanele foarte bogate, fentare ce ar fi imposibilă fără ajutorul
sistemului financiar, scrisoarea ne spune că “taxarea are întotdeauna un efect distorsionant
ce deturnează alocările optime pe care le face piața”.
Taxa pe lăcomie are problemele ei. Însă poziția economiștilor de dreapta nu este un punct
de vedere echilibrat și neutru, de la care să plece analiza situației în care ne aflăm azi.
