Întâlnire de taină în PNL pentru debarcarea lui Cîțu?

Întâlnire de taină în PNL pentru debarcarea lui Cîțu?

noiembrie 25, 2021 0

Mai mulți lideri de filiale PNL din sudul României s-ar fi întâlnit la sediul Consiliului Județean Ilfov cu scopul fie de a-l forța pe Florin Cîțu să asculte de ei, fie de a-l îndepărta din fruntea PNL, la scurt timp după congresul partidului.

Sursele citate de Digi 24 vorbesc despre Iulian Dumitrescu, liderul liberal de la Prahova, ca fiind ”capul” acestei răzmerițe.

”Nu cred că așa ceva e posibil. Ar fi o mare greșeală în partid să ne apucăm acum să schimbăm conducerea partidului, când abia ce am intrat într-o nouă guvernare. Florin Cîțu trebuie să rămână președintele PNL. Acum nu asta ne trebuie, avem de făcut treabă, să aducem aici companiile străine care fug din Ucraina de teama situației politice de acolo”, a declarat Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, aflat în studioul televiziunii.

”Italienii, stânga și dreapta, s-au pus la masă pentru a absorbi aproape 200 de miliarde din PNRR. Credeți că s-au iubit? Nu. Dar aveau toți același interes. Noi nu ne-am asociat cu PSD din dragoste. Nu înseamnă că tot ce am spus despre PSD s-a schimbat între timp. Dar în momente de cumpănă pentru noi, România trebuie să fie un stat adevărat”, a spus Rareș Bogdan.

Sursele celor de la Digi 24 vorbesc despre faptul că liberalii revoltați ar dori să-l forțeze pe Florin Cîțu să nu îi elimine din procesul de numire a reprezentanților PNL în diverse funcții în guvernarea PNL-PSD-UDMR, la centru sau în teritoriu.

Cîțu recunoaște tensiunile și vorbește de relația cu Ciucă

Invitat la TVR, Florin Cîțu a recunoscut tensiunile din PNL, dar a spus că ele se vor liniști. Cîțu a vorbit și de relația sa cu premierul Nicolae Ciucă.

”Am o relație foarte bună, îl vom ajuta să ducă la bun sfârșit acest mandat. Când președintele nu este și premier, se creează poli de putere și poate să ducă la certuri. Depinde de noi toți, de mine, de premier, de partid, dacă vom reuși să fim cu toții conștienți că nu putem să mai trecem prin ceea ce am trecut în ultimele 6 luni și să câștigăm alegerile.

PNL trebuie să strângă rândurile și să se lupte pentru ideile liberale. E o situație tensionată în PNL. Lucrurile se așază și vom arăta că PNL este mai puternic. Am simțit că unii dintre ei nu au răbare, iar datoria mea e de a ține partidul unit. Nu simt că poziția mea e amenințată”, a spus Florin Cîțu la TVR 1.

Tensiuni în ziua în care fostul premier a parafat acordul PNRR

Știrea despre puciul anti-Cîțu vine în momentul în care președintele PNL a semnat acordul de finanțare pentru PNRR.

Florin Cîțu a semnat, joi, acordul de finanțare dintre România și Comisia Europeană pentru Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit surselor din guvern. Acesta este ultimul document aprobat de Cîțu în calitate de ministru interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene.

Banii din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR) vor veni în luna decembrie, a anunţat, miercuri, Dan Vîlceanu, noul ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Acesta a spus că este vorba despre un avans de 3,9 miliarde de euro.

„Mai avem de adoptat Ordonaţa de Urgenţă privind fluxurile financiare, iar în ceea ce priveşte partea de granturi am aprobat deja un memorandum. Mai avem de adoptat un memorandum pe partea de împrumuturi, dar nu am emoţii că nu vor intra aceşti bani. Singura problemă aşa cum am spus şi în cadrul audierilor este că trebuie decis modul în care cheltuielile din acest avans sunt înregistrate în contabilitate”, a precizat Vîlceanu, la finalul dezbaterilor din comisiile reunite de specialitate din Parlament, după ce a primit aviz favorabil pentru portofoliul de la MIPE.

 

 

 

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.