Iohannis, dur la congresul PNL: ”Nu există niciun motiv ca premierul să fie demis. S-au spus lucruri grave”

Iohannis, dur la congresul PNL: ”Nu există niciun motiv ca premierul să fie demis. S-au spus lucruri grave”

septembrie 25, 2021 0

Președintele României a sosit la ROMEXPO, unde are loc congresul PNL. El a fost aclamat atât la intrarea în sală, cât și în timpul discursului adresat delegaților la congres.

Mesajul lui Klaus Iohannis a fost clar: ”Nu există niciun motiv ca premierul să fie demis sau să-și dea demisia”. O frază care arată clar susținerea președintelui pentru Florin Cîțu, actualul prim-ministru.

Susținătorii lui Ludovic Orban au replicat, strigând și ei ”Orban! Orban!”.

”Eu am încredere că parteneriatul cu PNL început acum mulți ani va continua și va produce multe beneficii pentru România. Sunt încrezător că viitorul va fi unul bun pentru PNL. Cred într-o guvernare de 10 ani de dreapta. Guvernarea este responsabilitate, nu să-ți iei lucrurile și să pleci la primul pas. Văd că sunteți energizați și așa e bine, dar la final trebuie să fim o echipă. Ne aflăm și nu pentru prima dată într-un punct de inflexiune și nu doar pentru PNL, ci și pentru România. Trebuie să recunoaștem că nu a fost o campanie internă așa cum ne-am fi dorit, dar mi-ar fi plăcut să văd mai multe dezbateri de idei, mai multe discuții aplicate pe moțiuni și proiecte. Să nu ne amăgim: sub scuza competiției electorale nu pot fi ascunse derapaje și atacuri la persoană. Din păcate, s-au spus lucruri grave, s-au folosit cuvinte dure, care sapă credibilitatea unui partid greu de încercat, un partid care a avut curajul să-și asume responsabilitatea guvernării. Este păcat ca acest curaj să fie subminat de atacuri din interior!”,  a spus președintele.

  • din echipa lui Florin Cîțu: Emil Boc, Gheorghe Flutur, Rareș Bogdan, Dan Vâlceanu, Iulian Dumitrescu
  • din echipa lui Ludovic Orban: Ionel Dancă, Violeta Alexandru, Siegfried Mureșan,  Virgil Guran, Adrian Veștea

 

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.