Isteria antipoliticieni, anti-Băsescu, antipresă. Bonus: să mergem la Ernu.
Sînt cîteva isterii de-a dreptul nocive care ocupă tot spaţiul de dezbatere, complet aiurea. Dezgustul universal este valabil şi la Pleşu, şi la Realitatea, cu „respectul”, dar acest dezgust nu poate fi exploatat politic oricît ne-am iluziona. Poate, cel mai sănătos, poate fi exploatat comercial. Nici măcar Traian Băsescu nu e stăpîn pe acest trend anti-tot („anti-tot” nu din stradă, ci în fotoliul de acasă) pe care părea că-l stăpîneşte.
– Anti-Băsescu – nu e loc de discurs critic la adresa preşedintelui pentru că apar imediat Gîdea-Nistorescu-Chireac- etc. care te fac să-ţi iei lumea în cap şi să nu mai faci politică ever. Senzaţia asta de sfîrşitul lumii dacă rămîne Băsescu e afacerea lor. Dar e publică, din păcate. Culmea e că prostioarele pe care le reproşează ei maschează involuntar marile probleme din conduita preşedintelui
– isteria anti-anti-Băsescu, practicată de fanii absoluţi ai preşedintelui. Cu ăştia nu mai poţi vorbi despre derapajele clare ale omului pntru că imediat eşti inclus în prima gaşcă. Şi nu mai poţi vorbi nici despre interpretări nuanţate pentru că „eşti manipulat”
– isteria antipoliticieni e exploatată de ambele grupuri enunţată mai sus – toţi sînt o apă şi un pămînt blabla. Ok, putem sări de nivelul de crîşmă? Evident, „antipoliticienii” se împart şi ei în două tabere: antiparlamentari şi anti oamenii lui Băsescu…
– Antipresa – presa e în rahat economic şi etic, dar nu complet, ba chiar am fi mai informaţi ca niciodată dacă am şti şi cum să depăşim complexul manipulării prin televizor. Ziariştii care urlă toată ziua împotriva presei sînt ca politicienii care urlă toată ziua împotriva politicii. Au o problemă atunci cînd ies din nemulţumirea abstractă…
Ce nu se vorbeşte decît foarte puţin pentru că sînt chestiuni triviale şi „la mintea cocoşului”:
– UTILITĂŢI – cum se poate sparge tirania firmelor care incaseaza bani pentru apa, gaz, electricitate şi care sufocă afaceri, iniţiative personale etc.
– BĂNCI – deja au apărut nişte chestiuni timide despre etica bancară. Dar ştiţi vreo măsură a unei bănci care să fie cît de cît orientată spre consumatorul aflat la ananghie? Ştiu discursul: nu se poate interveni. Ştiu asta, dar se poate vorbi!
– AFACERILE CU STATUL – se discută tot timpul de la caz la caz fără a deveni o problemă de fond, măcar aşa cum s-a întîmplat cu salariile de lux ale bugetarilor. Măcar să ştim şi noi, adică! Criza economică (cu varianta ei românească) a fost provocată şi de ele! Măcar în America ăia ştiu cauzele exacte.
Niciuna din cele de mai sus nu poate fi discutata in termeni de legalitate (avem statul prea slab, vorba lui Vântu), ci in termen de principiu, adica macar sa spunem unde vrem sa fim in 2020, ideal vorbind. Se poate asta? Se pare că nu. Toţi, inclusiv eu, sîntem îngropaţi într-o gîndire mohorît-clişeistică, ficare încercînd să aducă doar un plus stilistic.
Bonus: Ernu.
Prietenul Ernu, autorul Nascut in URSS, isi lanseaza azi o noua carte. La 19, la Muzeul Taranului, Bucuresti. Merg, o iau, o citesc si facem si un interviu, tot saptamina asta.
Se cheama Ultimii eretici ai imperiului. Si citez din rezumatul de pe site care suna interesant:
Ultimii eretici ai Imperiului spune – cu ironie, cinism si mult umor – povestea a doi eroi din doua lumi diferite: un batrin terorist care a incercat sa-l asasineze pe Stalin, devenit disident, ce a scandalizat mai multe regimuri politice, si un tinar scriitor specialist in tehnici de fraudare a bancilor. Doi eroi din doua generatii diferite, care isi impartasesc idei, tehnici de lupta si subzistenta, secrete de decodare a diverselor limbaje, precum si forme de rezistenta si virusare a unor mecanisme de control si represiune. Doi eroi noncomformisti recomanda cititorilor cele mai ingenioase forme de „aparare civila”, indiferent daca acestia se afla in Gulag sau pe Wall Street. Ce fel de arme, ce fel de substante si ce fel de „vraji” trebuie sa folosesti in societati cu un nivel ridicat de poluare ideologica? (mai mult)
