Iulian Leca: Ce se întâmplă dacă Rusia invadează Ucraina
Spectrul războiului care amenință să cuprindă această parte de lume ca teatru principal al operațiunilor marilor puteri globale dă fiori pe bună dreptate oricui a urmărit știrile ultimelor săptămâni. Cu atât mai mult cu cât pare tot mai limpede că nimeni în afară de Vladimir Putin nu știe ce și cum se va întâmpla.
Nici Putin însuși nu poate ști ce va urma decât în măsura în care poate anticipa destul de exact ce consecințe vor avea deciziile pe care le va lua în viitorul apropiat. Dincolo de câțiva pași înainte pe care îi poate intui și viziunea lui Putin se împotmolește în ceața și gerul rusesc.
Da, Rusia a comasat un număr uriaș de soldați cu armament greu la granița estică a Ucrainei și amenință indirect cu invadarea teritoriului vecin. O ipoteză pentru care mulți analiști, mai ales de prin aceste părți, sunt gata să-și pună în joc credibilitatea profesională, de parcă posibilitatea ca Rusia să atace Ucraina le-ar provoca o plăcere ciudată și o bucurie perversă pe care cu greu și le pot masca sau nici măcar nu mai încearcă să o facă.
Că tonul presei din România e mult mai isteric decât vocea presei din restul Europei, ca să nu vorbim de ce și cum se discută peste Ocean, e poate de înțeles dată fiind poziția geografică și afilierea ideologică pro-americană a majorității clasei noastre mijlocii.
Nici la Moscova cel puțin nu există isteria din comentariile de la București în legătură cu ce s-ar putea întâmpla în cazul Ucrainei, deși acolo informațiile vin măcar la prima mână sau, în cel mai rău caz, la mâna a doua.
Cine a răsfoit o revista a presei rusești din ultimele zile află ușor că războiul nu este privit în general ca un lucru de dorit. Și asta spune multe despre propaganda rusă la ea acasă. Și nu e deloc suprinzător nici că acolo se pun mai multe semne de întrebare decât se face în relatările presei românești.
De la atâta siguranță de sine unii jurnaliști-analiști, nu puțini, au și pus mâna aproape pe arme și sunt deja pe câmpul de luptă așteptându-l ca prin vis pe Putin să îndrâznească să atace. Sunt câteva exemple triste care frizează patologicul, iar la ele nu mai e nimic de înțeles sau pardonabil.
Orice încurajare a ideii de război, fie și în acest fel soft prin care descrierea dorinței de a lupta are rolul de crea adepți gata să moară pentru patrie în orice clipă, este cel mai prost mijloc de a te lupta pentru pace. Știe oare cel care se pregătește să plece la război ce înseamnă un bombardament cu rachete ghidate de la distanță?
Iar pentru cei care își pun ultimele speranțe și rugaciuni în statul român să se gândească doar cum a știut și a putut să reacționeze statul nostru în cazul abuzurilor și furturilor din facturile la energie din ultimele două luni. Dacă atât poate statul într-un război politic autohton, ce speranțe să avem de la el în cazul unui război adevărat la granițele noastre?
Poate că înainte să-și trimită soldații închipuiți sau nu pe câmpul de luptă, statul asta s-ar gândi o clipă cum să facă să-și pregătească psihologic și economic populația. Cum să facă să aibă, în cazul unei tragedii a războiului la granițe, o cât mai mare parte din populație pregătită să acționeze într-un astfel de scenariu.
Dar pentru asta s-ar presupune ca statul prin instituțiile sale să știe cum trebuie să acționeze și când să o facă. Din pacate pentru noi toți, cred că al nostru stat nu are nici cea mai vagă idee despre ce ar trebui să facă în cazul în care ne-am trezi peste noapte cu un război în toată regula la granița noastra.
Să ne rugăm toți să nu fie cazul să aflăm asta niciodată, oricât de improbabil e acest lucru acum.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
