În fine, niciodată până acum o criză politică nu a adunat mai multe cauze și mai amestecate decât cea în care președintele și partidele parlamentare au intrat din 5 octombrie. Unii au fost isterizați de tempoul pe care l-a impus Iohannis întru rezvolvarea blocajului politic în care se găsesc.

Consultările care vor avea loc „abia” săptămâna viitoare la Cotroceni ar fi putut fi anunțate la fel de bine de Klaus Iohannis și anul viitor, timp în care tot nu e sigur că actuala criză și-ar putea găsi o soluție. În realitate, negocierile și discuțiile necesare găsirii unui compromis vor dura, în cel mai fericit scenariu, cel puțin jumătate de an.

Să ne rugăm cu toții ca România să demonstreze încă o dată că poate funcționa la fel de bine în timpul unui blocaj politic, sau la fel de rău, ca în perioade de normalitate politică. S-a mai întâmplat pe vremea lui Traian Băsescu, în 2007-2009 și 2012, s-ar putea întâmpla și acum.

Și totuși, particularitatea acestei crize politice e că nimeni nu poate nici măcar să-și imagineze o cale spre o pace durabilă și către o stabilitate cât de cât solidă, oricum ceva mai durabilă decât a durat prima coaliție de guvernare PNL-USRPLUS-UDMR. Toate combinațiile între dorințele și interesele factorilor antrenați în conflict duc într-un punct mort sau imposibil de aplicat.

PNL vrea să continue cu Florin Cîțu și chiar dacă pe parcurs va accepta să susțină și un alt premier într-o reșapată coaliție cu USRPLUS și UDMR, noul parteneriat dintre useriștii lui Cioloș și liberalii lui Cîțu va avea șanse minime să dureze mai mult de câteva luni maxim un an.

USR-PLUS vrea din nou la guvernare într-un Guvern condus de altcineva decât Florin Cîțu. Doar că până să-și găsească drumul spre noua coaliție cu PNL și UDMR useriștii au aflat de la președinte că ei sunt autorii morali ai crizei și vor trebui să îți asume daunele produse de moțiunea pe care ei au votat-o împotriva Guvernului din care și ei făceau până mai ieri parte.

La PSD părerile sunt și mai împărțite, deci haosul e și mai avansat. O parte dintre social democrați ar vrea alegeri anticipate, alții și-ar dori să rămână în opoziție până la termen, iar în 2024 să câștige toată puterea – președinția, localele și parlamentarele. Sunt și unii care ar vrea să nu mai aștepte viitorul și să își asume acum și cât mai repede puterea, în orice combinație posibilă de la susținerea unui guvern minoritar până la o guvernare de largă uniune națională.

În sfărșit cei mai interesanți dintre politicieni sunt cei care încep să fluture ideea suspendării și demiterii președintelui Klaus Iohannis. După AUR și câțiva aleși PSD au început să vadă avantajele unei astfel de acțiuni, iar mai nou și Ludovic Orban l-a avertizat pe fostul său partener de la Cotroceni că suspendarea ar putea să rămână la un moment dat singura soluție pentru ieșirea din criză.

Cât despre ce vrea și visează Klaus Iohannis e și mai greu de vorbit. O dată pentru că de fapt e foarte greu de spus ce vrea cu adevărat acest președinte, iar de pe altă parte din ceea ce știm că vrea mai nimic nu mai este posibil.

Guvernul Său, dacă va mai fi posibil unul în viitor, va avea ca sprijin o coaliție și mai fragilă și instabilă decât cea care tocmai s-a făcut praf. Și chiar dacă va exista ea nu va avea forța și liniștea să treacă țara prin criza sanitară și să evite o catastrofă economică pe care o putem doar imagina acum.

Alegerile anticipate care sunt spaima președintelui în acest moment ar putea să devină în scurt timp ultima soluție, dar e greu de crezut că Iohannis va avea curaj să o aplice spre finalul celui de-al doilea său mandat. Cu atât mai mult cu cât anticipatele e foarte posibil să-i aducă președintelui o majoritate ostilă stabilă în Parlament.

Din comoditatea din care președintele nu poate să iasă e ușor de ghicit ce va alege să facă. Doar că evitarea alegerilor anticipate cu orice preț s-ar putea să ne coste mai mult pe toți în viitor. O alegere aproape imposibilă.