Jos pălăria, România!

Jos pălăria, România!

mai 11, 2021 1
Nu vă spuneam că vine soarele și pe strada noastră? Rata infectărilor cu noul coronavirus a scăzut masiv, dar nu vreau să spun al cui merit politic e, ci să-mi scot pălăria în fața tuturor românilor care au înțeles că soluția e vaccinul (alături de clasicele măsuri de protecție – aerisire, distanță, igienă, mască).
Au fost luni grele, mai ales când tabăra adversă începuse să provoace mult rău, vânturând falsuri, minciuni, venin psihic și provocând mult rău în jur.
Trist e că aceste campanii au făcut prea mulți prozeliți, inclusiv în rândul cadrelor didactice sau chiar în sistemul sanitar – ceva cu adevărat grav, într-o lume de secol XXI.
Dar cu toate acestea, binele a învins.
Nu definitiv, dar suntem într-o mare victorie de etapă, care ne poate aduce normalitatea mult-visată, după un an și jumătate de chinuri și dureri, de pierderi de oameni dragi și eroism al cadrelor medicale.
Și încă un ”shot” scurt la acest espresso de azi: dacă luăm în bășcălie succesul României în materie de vaccinare, atunci chiar putem să nu mai vorbim de patriotism!
Nu are sens să ne batem cu pumnii în pieptul acoperit de ie sau să cântăm ”Deșteaptă-te, române!”, cu nerv tricolor, la fiecare 1 Decembrie.
Oare mai există vreo țară din Europa, ca să nu spun din lumea civilizată, în care oricine se poate vaccina oriunde la acest moment al pandemiei, cu oricare tip de vaccin, fără programare?
Poate, deși recunosc că eu, unul, nu am aflat până acum care e aceea.
România are multe defecte, o mulțime de probleme interne, restanțe și datorii față de cetățean, dar în acest ocean de negativitate a ”răsărit” limpede succesul campaniei de vaccinare.
Să nu-l aruncăm la coș!
E meritul actualei administrații, dar și al întregii societăți, a românilor din prima categorie, de care vorbeam mai sus.
Toți au demonstrat că, atunci când ne unește un ideal, putem fi o forță.
Să păstrăm această ”imunitate” națională pentru amintirea viitoarelor împliniri! Ne va ajuta precum mesajul ascuns din moleculele ARN-messenger, care au pregătit reacția sistemului de apărare al organismului pentru eventualele viitoare infectări cu SARS-CoV-2.
De aceea, cum ziceam ceva mai înainte, nu spun mai multe decât un simplu salut condescendent față de toți cei care au ținut vie speranța: Jos pălăria, România!
Avatar
Laurențiu Ciocăzanu
Laurențiu Ciocăzanu
One thought on “Jos pălăria, România!
  1. Avatar

    Rational Idealist

    Triumfalism deplasat. Faptul ca vaccinurile sunt disponibile pe alese si fara programare pentru romani nu este rau in sine, dar in acest moment (cand am ramas mult in urma mediei europene la vaccinare si doar o mica parte a populatiei e vaccinata) e un semn prost. Mai pe larg: http://rational-idealist.blogspot.com/2021/05/presedintele-iohannis-spune-ca-romania.html

    mai 11, 2021 Reply
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.