Liviu Mihaiu: De unde vine urarea: „Să-ți trăiască!”. Un fel de „Hai, să dea Dzeu să nu-ți moară copilul!?”
M-a fascinat dintotdeauna partea asta de 7 (șapte) ani de-acasă din matriarhatul& patriarhatul românesc. Acel tip de supra-mega-nano grijă abnegată, tipică părintelui român cu care-și chinuie copiii. Filosofie axiologic-mioritică, întinsă obsesiv in timp de decenii până la venirea nepoților. De unde ciclul se reia din postura de bunici.
Părinții români sunt realmente un spectacol de anti-educație pro-activă.
“Dacă nu te potolești, te trântesc de nu te vezi”
NU-ismul este principala “certitudine” emoțional-educațională a părintelui român. Iată o colecție de expresii și îndemnuri pe care nu doar că nu le auzi în Europa, dar nici măcar în fostele țări comuniste:
“Nu intra în apă/baltă că răcești”, „Mamă, nu-l lăsa să intre pe teren cu alți copii că se murdărește”; “Măi, copile, treci încoace și nu mai șterge praful cu mâna că te infectezi”, “Te rog să-i dai să mănânce tot și nu-l lăsa afară până nu termină tot din farfurie”, “Dacă nu te potolești, te trântesc de nu te vezi”; ”Te duc acum în casă și nu te uiți nici la teve”; “Pune-i, te rog, fularul la gură că răcește”; “Te rog, dragă, nu-l mai lăsa cu alții în parc, că-l mușcă drq o căpușă”; „Te rog să nu-l trimiți la pâine că sunt nebuni pe străzi”; “Dragă, te rog să-i dai tu să mănânce cu furculița, că altfel face toată bucătăria o mâncare”; “ Te rog să nu vii după ora 8 că e periculos pe stradă”; “Să o rogi pe bunica-ta să te ducă la școală ca să fiu sigură că ajungi”; “Auzi, soră-mea, te rog, să-i dai tu bretonul de pe frunte că o să-i între în ochi “, ”Când te-oi cârpi acuma, treci încoace și nu mai pleca de lângă mine, că te pierzi!!!”.
Întotdeauna m-am întrebat de unde vine “înfricoșătoarea” grijă, întrupată în cea mai frecventă urare pe care o auzi la vestea înmulțirii unei familii autohtone: „Să-ți trăiască!”. Un fel de „reverse play”: „Hai, să dea Dzeu să nu-ți moară copilul!?
Unele cupluri oferă un mare spectacol de foială, atenție și ”NU”-ism
E clar, un popor mai înspăimântat de ideea ca moștenitorii pe linie de sânge să nu repete eșecul părinților, nu cred că există. Nu există un spectacol de foială și atenție și nuism mai mare ca cel al unor cupluri adunate la o socializare, alături de puradeii lor.
Un spectacol autoimpus de chin ‘salvator’ în grup. În care părinții, nu numai că nu socializează mai mult – scopul pentru care s-au întâlnit- dar, aleargă, la modul propriu, după odraslele lor. Apoi, ajung să și plece toți îmbufnați și nedeconectați, pentru griji închipuite și datorii casnice absurde.
Supra-protectivitatea părinților noștri de limbă română se exprimă în frica de orice: de interacțiune, de boală, de contacte cu exteriorul nesigur autohton.
Poate asta face din români cetățenii europeni care bagă cei mai mulți bani în garduri, farmacii și studiile copiiilor. Părinți care ostracizează și traumatizează copiii prin supralimentare și boicot anti-ludic.
Căci, toate femeile din lume se pare că nu știe că mai binele copilului cu forța este dușmanul Binelui copilului lăsat în plata lui, pe „maidanul cu dragoste”.
Sursa: B365.ro/Liviu Mihaiu
