Lucruri care nu pot fi spuse altfel: cu MCV, rezoluții ale Parlamentului European, europeniști, pesediști
S-a petrecut săptămâna trecută un nou episod cu sandal&justiție: MCV și rezoluțiile Parlamentului European. Să spunem, așadar, câteva lucruri care nu pot fi spuse altfel*:
Principala fantasmă a emancipaților din România e complet rudimentară și n-are vreo legătură cu desfășurări democratice: să vină unii, cineva corect și bun de la UE-NATO-Germania-Finlanda etc. să-i belească pe pesediştii (care nu sunt buni și cinstiți) cu orice mijloace și în forță.
Prostia și cinismul clanului Dragnea nu scuză ipocriziile Parlamentului European și Comisiei: în timp ce extrema dreaptă urcă vertiginos în Europa, în timp ce alte țări calcă drepturi în picioare, o ciorovăială internă românească, departe încă de măsurile grave maghiare sau poloneze, este pedepsită exemplar… Aș lua-o mai mult ca pe un semn că UE e în etapă sinucigașă, decât ca pe o explozie de luciditate europeană.
Să mai spunem că, vai, nu suntem pregătiți pentru președinția europeană: deși n-am auzit nici la Iohannis, nici la Dragnea cum ar ști ei să facă ceva, orice interesant pentru colțul ăsta de Europă. Ăstora le e frică doar că nu se vor simți bine baștanii europeni la hotel și că nu vor avea primiri fluente în engleză și franceză. Gândire de provincial de ăla de Bouvard et Pecuchet.
Qu’importe la croyance ! Le principal est de croire.
Efectul anticorupţiei de tip românesc a fost simplu: cum a triat doar din vameşii politici şi nu s-a atins de marii mituitori, DNA a devenit un aliat natural al „civilizatorilor” din marele business. Într-un fel, prin DNA s-au ars niște etape economice, ăsta e un adevăr frust, greu de negat – a mers brici împreună cu retrocedări, adică noi acumulări, și concentrări de capital. S-a depășit mai rapid etapa acumulărilor autohtone, etapa mogulilor. Dar poveştile cu corupţia estică revoltătoare pentru incoruptibilul vestic chiar au ajuns la limita suportabilului. Am înțeles, avem corupție emancipatoare capitalist-vestică și corupția rudimentarilor autohtoni. Dar la baza chiar acestei clasificări ridicole stă tocmai o decizie politică româno-europeană de transformare a sărăciei în business.
România trebuie să devină polemică, să-și ceară un loc egal, să critice măsuri care o dezavantajează. Trebuie să scape de primitivismul intelectual al lui ”zi sărumâna că te-a primit coana Europa la masă”, evitând naționalismul ciocoilor autohtoni care vor protecția propriilor averi și propriilor privilegii. Normal că Dragnea, dar și mulți alți vătafi de pe aici vor folosi arme grele precum iia, ițarii și nevoile și neamul ca să nu cedeze din averi și-mai-puternicilor din zona marelui capital. Dar nu e normal ca angajați industriali sau precari intelectuali să joace după aceste reguli un tontoroi țara-mamă vs. eu-sunt-european-să-moară-săracii.
Nu poți ridiculiza observațiile simple, populare deja, că are loc extracție teribilă de resurse (mâna de lucru ieftină inclusă), fără plăți socială pe măsură. Cum să lași PSD-ul să exploateze în stil primitiv această nemulțumire politică reală? Tot soiul de naivi ar vrea să salveze capitalismul de corupție. Și cel mai elementar bun-simț popular a ajuns la concluzia că cele două, capitalsm și corupție, merg brici împreună, și cu statul de drept inclus. Antisistemul românesc trebuie salvat de alunecarea în pante protofasciste, dar nu salvând sistemul, ci indicând corect adversarii. Europa însăși este pe punctul de a se confrunta direct la anul cu o internațională a naționalismelor și xenofobiilor. NU m-aș mira să văd la anul, după alegeri, un Parlament European și mai plin de europeni de peșteră care să vrea și badantă româncă plătită cu doi lei, și lagăre pentru orice refugiat, fie el extra sau intra-UE.
Tocmai aici ar trebui să intervină noile generații de politicieni, intelectuali, reprezentanți ai angajaților etc. Și reacția Demos a fost complet dezamăgitoare, rămânând în mantra obosită a lui ”PSD vrea să ne scoată din UE”. Nu, UE joacă tot timpul cartea primitivilui nemerituos estic, iar așa-numiții progresiști de la noi se dau cu UE spunând că aleg civilizația – atenție cu civilizația pe scări, pentru că ea poate să însemne conservarea unor politici dure mai ales pentru necivilizați, așa cum au fost austeritățile-experiment din anii 2010.
Ca să nu mai zic că nu are sens să tot discutăm apartenența la UE, suntem în UE, suntem departe de vreun Roexit tocmai pentru că suntem prea strâns legați inclusiv prin câteva milioane fugite la lucru, deci măcar de prin catedre și biblioteci ar trebui să înceapă critica matură a structurilor europene și a rudimentarei viziuni asupra României ca veșnică periferie.
Cum să continui să accepți necritic argumente precum PIB-ul mai mare ca acum 20 de ani, fără să iei în calcul inegalități, fără să vezi că ai câteva milioane bune în marele țarc darwinist al pieței muncii, care nu au cum să spună că le e mai bine ca acum 30 de ani. Cum să nu vezi radicalizarea antisărăcie și antiprecari a clasei de mijloc? Cum să nu vezi potențialul liberalilor și neoconilor de a se radicaliza complet în direcții care mai de care: militarism, fascism, dragostea pentru autoritate de orice fel, de la autoritatea bărbatului macho-dac, la autoritatea împotriva asistaților social? Dar cum să nu vezi câte complicități vinovate cu ”europenismul” au dus la inegalități teribile și privatizări care ne vor costa social din ce în ce mai mult.
PSD n-are nici o intenție să intre în politici care să inverseze proiectul România ca societate-jandarm, de graniță, cum se propune România prin perpetuă politică strategică: avem o țară de polițisme și privilegii, iar restul fraierilor trebuie să întrețină ”civilizația” și voia bună. O horă teribilă s-a încins între privilegiul de stat și antreprenorii de lux. Dacă a recuperat ceva PSD-ul, e tocmai demnitatea burjuiului de județ, care și-a dorit și el să spargă ceva bani la mall. Or rentierul european și tehnocrat e cam deranjat de mitocănia ăstuia de la județ. Noi vrem bani avstracți de corporație, nu bani din chimirul baronului – între timp mulți au învățat să ia din amândouă locurile.
Mai mulţi parlamentari europeni au și făcut publică, săptămâna trecută, explicaţia penibilă enunțată mai sus: nu am sancţionat la timp Polonia şi Ungaria şi ne-am gândit să-i dăm preventiv României. Situaţia nu e comparabilă, oricât ar juca unii cartea Apocalipsei PSD. Iar de Viktor Orban nu s-au luat până acum pentru că a fost susţinut de grupuri de interese conservatoare extrem de puternice din Europa. Acum i-a apucat vitejia pentru că vin alegerile.
Am ascultat tot soiul de aşa-zis progresişti europeni repetând nişte locuri comune de dreapta fără pic de informare. Verzii europeni sau liberalii de alte confesiuni (aici includ și social-democrați și diverși stângiști ”radicali”) nu țin minte să fi făcut interpelări despre exploatarea sălbatică a pădurilor în România, nici despre exportul de deșeuri în est, nici despre crizele de medicamente generate de o piață pharma fără milă; nu, liberalismul ecologic european e mai întâi de toate liberal, ecologic e doar în pauza de masă.
La anul, campania electorală pentru europarlamentare va fi dominată de pro şi anti-UE. PSD, împins complet în colţ şi de MCV, şi de europarlament, a trecut şi de ultimele reţineri şi urlă antieuropean acum prin câţiva reprezentanţi mai rău decât Farage sau LePen.
Să fii critic cu UE nu înseamnă să fii anti-UE, să mai repetăm această incredibil de banal-radicală frază pentru România. PSD are capete rudimentare şi atunci a sărit direct de la pupat în fund UE și marele investitor, la orbanism. Nu că orbanismul n-ar însemna tot capitalism sălbatic și mici analgezice pentru pulime. Aş fi susţinut orice critică dură a UE pentru măsuri economice, sociale, dar nu se poate apăra o isterie anti-UE doar pentru că nu putem să facem justiţie-pentru-şefu. PSD cere suveranitate doar pentru ceva impunitate, în rest partida economică e pierdută, şi nici nu avem creier în rândul elitelor politice capabile să menţină autogestiune acolo unde contează. Nimic nu e mai trist și relevant să vezi cum sucombă diverși lideri chiar și când conduc autorități pline de bani. Un stat scheletic, cu o burtă mare de funcții speciale, nu are cum să reglementeze, să facă investiții, să impună și să colecteze corect taxe etc.
Lupta social-economică pierdută este reinterpretată în butaforica luptă pentru justiţie
Dacă te uiţi cu atenţie, taberele nu se contrazic. Gâdea şi Dragnea spun că se comandă de afară sau de undeva „din paralel” execuţii în justiţie. Oponenţii nu spun că nu e aşa, ci spun că „foarte bine, ştiţi că sunteţi nişte hoţi”, să vă belească SRI-ul, europenii, toți. Băsescu a făcut rețele de abuz justițiar. Ne-am trezit cu caste de anticorupți tip Coldea-Kovesi necontrolabili și ”strategici”. PSD a vrut să scape tot extrademocratic prin heirupuri care puteau răsturna toată barca statului de drept. Dragnea se apără ducându-şi problema personală la scală parlamentar-naţională. Ceilalţi spun: meriţi să fii chiar abuzat de justiţie-SRI, eşti un nenorocit, ştim noi. Dragnea zice: mă abuzaţi, păi să fie executaţi toţi hoţii pe care îi ştiu şi eu, şi SRI. Sunt două idei antidemocratice şi anti-stat-de-drept care se confirmă zgomotos, zi de zi, una pe alta.
La începutul anului, economistul Thomas Piketty prezicea o luptă zdravană a Estului cu Vestul dintr-un motiv foarte simplu: extracţia de profit din Est, mai ales de către companiile germane, este deja prea nesimţită, mult peste ce fonduri europene se dau şi cu efecte secundare care nu mai pot fi tolerate.
Parlamentul şi Comisia Europeană au împins PSD şi mai departe în direcţia păşunist-naţionalistă. Acesta a fost efectul ritualurilor de exorcizare a corupţiei, din ce în ce mai ineficiente şi mai penibile.
O clasă politică isterică şi neputincioasă e perfectă pentru afaceri grele cu taxe mici.
Deci avem două grupări politice, una pesdistă şi una antipesedistă (cu două ramuri: ultraconservatoare tip vechi, şi conservatoare „europenist”) care au abuzat justiţia de-a lungul timpului. Intenţiile rele au fost evidente şi în cazul Băsescu, şi în cazul PSD oricât ar închide ochii diverşi oameni de bine – unii au făcut febră musculară de la atâta închis ochii în faţa tâmpeniilor Kovesi-Coldea.
În 2012, Dan Tăpălagă a scos o carte de dialoguri cu Daniel Morar. M-am uitat întâmplător din nou peste câteva pagini. Filozofia lor e extrademocratică în mod evident. E cu atât mai amuzant cu cât Morar pare să fie un cavaler antiabuzuri după ce a fost parte dintr-un sistem de luptă dubioasă cu corupția.
Mesele rotunde europene l-au învățat încă de atunci pe Morar că, totuși, treaba asta cu SRI în tot și în toate nu prea e ok. Dar se subînțelege un fel de urgență a intervenției acesteia împotriva corupților prea puternici. Citiți cu atenție aceste pagini: Morar știa exact unde e problema, cum era legea și unde era ea depășită.
