Marquez sau Llosa? Oamenii ăştia ştiu să urască literar.


    Subiectul săptămînii este reîncălzirea unui război de 30 şi mai bine de ani dintre Llosa şi Marquez. Stă să apară un nou volum de memorii al celui din urmă unde ar putea apărea clarificarea teribilei lupte. deja s-au dat pe surse diverse variante. cert e că stînga lui Marquez şi dreapta lui Llosa, vorbim de ideologii aici, sînt neînţelegeri de suprafaţă.
    ochivinat.jpg
    Iată pe scurt povestea, asa cum am compilat-o din the independent, the guardian, the times, La Jornada (mexicanii au dat prima data dupa 30 de ani poza cu ochiul vînăt al lui Marquez) şi alţii mai mititei. Am avut cu ce mă distra zilele astea.
    Llosa era cu verişoara Patricia (soţia sa şi acum), după ce fusese căsătorit cu mătuşa, după cum bine ştiţi din extraordinarul roman. Tot la începutul anilor 70 prietenia cu Marquez era extrem de intensă. Apucase să scrie eseul de mare laudă despre cartea prietenului său, Llosa era încă un simpatizant al stîngii, toate erau în regulă.
    Llosa fuge neanunţat după o preafrumoasă tînără din Suedia – era stewardesă, o cunoscuse în avion, într-una din călătorii; fuge după ea la Stockholm. Patricia, disperată, vorbeşte cu soţii Marquez care o sfătuiesc să-l părăsească. Aici intervine şi un moment ambiguu în care Gabriel o consolează pe Patricia mai mult decît s-ar fi cuvenit.
    Patricia şi Mario se împacă. Şi aici intervine momentul,  in 1976, dintr-un cinematograf din Mexic cînd, la o premieră, Marquez se apropie să-şi îmbrăţişeze prietenul. Llosa îi arde un pumn sanatos. O fotografie cu Marquez cu ochiul vînăt este făcută prompt,  dar nu va apărea în presă decît după 30 de ani. Se spune că, în timpul încăierării, Llosa i-ar fi spus fostului său prieten că este un ipocrit dacă vine să-l îmbrăţişeze după tot ce i-a făcut Patriciei…
    Povestea are zeci de detalii picante care îi fac pe cei doi şi mai savuroşi. Şi nu în sens telenovelistic. Îi admir pentru vioiciunea lor Am reţinut două chestii colaterale. Primul: toată lumea îi prezintă pe cei doi ca pe marele Marquez şi mult mai micul Llosa. Ceea ce mi se pare o mare prostie. Personal, îl găsesc pe Llosa un scriitor mult mai profund, plăcerea lecturii e infinit mai mare pentru că apreciez eofrtul său scriitoricesc. Marquez e repetitiv şi reţetar… În plus, Llosa e un om care înţelege literatura altora, eseurile despre scriitori clasici sînt lecturi de căpătîi.
     A doua chestie: toată lumea a trecut în background alte certuri dintre scriitori mari. Cel mai mult mi-a placut aceea dintre Martin Amis şi Julian Barnes, cel mai bun romancier din ultimii 30 de ani şi cel mai bun autor de proza scurtă din ultimii 20 (mă refer la UK). Citiţi-0 tot în Independent, e delicioasă…
     La noi duşmăniile mi se par mult mai ipocrite şi pline de jeg. Sînt mai puţin sincere. Sau, poate, ura scriitorilor români  contemporani e la fel de intensă precum literatura lor…

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here