Mi-a ajuns cu-atâtea țipete!
Trăim într-o lume isterică și eu, personal, rezist din ce în ce mai greu și mă gândesc din ce în ce mai mult unde aș putea să fug, ca să scap de ea. Mă uit în urmă și-mi dau seama că isteria asta n-a început totuși foarte de mult. Când eram eu mai mică, nu-mi era teamă să merg seara pe stradă. Acum, mă surprind, uneori, uitându-mă cu teamă în jur. Teamă de viol, de jaf, de crimă, de câini maidanezi, de o mașină care m-ar putea accidenta pe trotuar sau pe trecerea de pietoni. Până acum câțiva ani, nu-mi era teamă de tot felul de boli. Acum, deși continuu să fiu un om sănătos la cap, mă surprind, uneori, evitând să pun mâna pe bara din metrou sau pe ușa de la lift. Mă mai surprind și întrebându-mă, atunci când bag cardul în bancomat, dacă nu cumva mi-a fost clonat între timp și golit de bani.
Știu care este motivul acestor frici: excesul de informație. Violuri, crime, jafuri, boli și accidente au existat dintotdeauna, dar bombardamentul cu informații megaultradetaliate despre ele a început recent și se întețește pe zi ce trece. Iar, odată cu bătălia dintre ziare și televiziuni și apoi, cu cea dintre televiziuni și internet, tonul pe care sunt livrate aceste informații a devenit isteric, din ce în ce mai isteric. Trăim într-o lume de țipete. Deschizi un ziar, țipă, deschizi televizorul, țipă, deschizi internetul, țipă. Mai e un pic și-o să-nceapă să țipe și frigiderul, când îl deschizi: „Ai grijă, într-o zi, ai putea fi tranșat și băgat aicișa, la mine-n congelator. Cel care te va tranșa ar putea fi chiar tatăl tău. Sau soțul. Sau soția. Sau fratele. Sau soacra. Sau câinele pe care nu-l ai încă, dar pe care vrei să ți-l iei. Nu-ți lua câine, ar putea să te omoare”.
De când a apărut gripa asta porcină, am decis că nu mai deschid televizorul. Nu vreau să mai văd reporteri, moderatori și prezentatori isterici, care mă anunță că o să mor dacă nu mă baricadez în casă. Sau că mor dacă nu mă vaccinez. Sau că mor și dacă mă vaccinez, fiindcă vaccinul – oo, da, vaccinul despre care, până de curând, se zbiera că ar trebui fabricat mai repede! – mai întâi o să mă paralizeze și, apoi, o să mă omoare. Sau o să mă omoare direct, prin insuficiență respiratorie, dacă n-apucă gripa să mă rezolve înainte.
Anul trecut, când a început campania de vaccinare împotriva virusului HPV, mă gândeam cu groază cât de greu mi-ar fi să iau o decizie dacă aș fi părinte de fetiță. Cum să rămâi sănătos la cap și să iei o decizie coerentă, când din toate direcțiile ți se zbiară ba că în România mor, în fiecare zi, 5 femei, din cauza cancerului de col uterin, deci vaccinarea e necesară, ba că vaccinul e periculos și o să-ți omoare copilul?
Nu spun că aceste informații nu sunt necesare și că aș vrea să mă întorc în epoca celor câteva ziare care relatau exclusiv despre creșterea producției de cartofi la hectar și la cele două ore de program TV care preamăreau partidul. Nu spun că ar fi mai sănătos să nu avem acces la atâta informație (deși de detaliile despre crime și violuri chiar ne-ar ajuta să ne lipsim urgent), spun doar că tonul pe care ea ne este livrată o să ne transforme curând pe toți în clienți ai clinicilor de psihiatrie. Nu poți trăi la infinit în panică și suspiciune și să rămâi sănătos la cap. Nu poți decide dacă să-ți vaccinezi sau nu fetița împotriva cancerului de col uterin fără să te documentezi înainte. La fel cu gripa porcină și cu altele. Cum naiba să faci însă treaba asta, cînd ți se zbiară în urechi? Eu nu mă pot concentra când vorbesc doi oameni cu mine în același timp, darămite când îmi răcnesc 100 în urechi și își mai smulg și părul din cap, ca să fie mai convingători și să capete ei mai multă audiență decât alții…
Personal, cred c-o să-mi cumpăr dopuri de urechi. O să mă izolez de zgomot și-o să mă informez pe cont propriu. Da, sigur, o să fiu ceva mai surdă și-o să răspund cu „Și mie îmi place la mare”, când mi se va zice „Dă-mi și mie sarea”, dar măcar îmi amân sejurul la balamuc. Și nici n-o să mor ca măgarul lui Buridan, de foame și de sete, din cauză că n-o să pot lua decizia dacă vreau mai degrabă apă sau mai degabă fân.
Publicat pe simonatache.ro și Vox Publica.
