Mihaela Miroiu: ”Mă simt recunoscătoare că, într-o viață, am trecut prin evul mediu tehnologic, industrializare și economie digitală”

Mihaela Miroiu: ”Mă simt recunoscătoare că, într-o viață, am trecut prin evul mediu tehnologic, industrializare și economie digitală”

aprilie 6, 2021 0
Lumea în care am fost copilă
(un sătuc din Transilvania)
Am reluat această poveste fiindcă mai suntem încă pe aici unii care o împărtășim din experiență.
– Mâncarea se făcea din ceea ce era în gospodărie, cu excepția sării și a zahărului. Carne mâncam, de obicei, sâmbăta seara (tocăniță de pui) și duminica: paneuri, friptură, supă pandișpan, alte plăcinte. Iarna mâncam mai multă carne, în mare parte, porc afumat. În rest, alte feluri, cele mai multe fără carne.
– De Paște, ouăle se vopseau cu foi de ceapă și erau tare frumoase, cu modele făcute din pătrunjel. Toată lumea mânca în camera de dinainte, adică în odaia de fală, folosită doar de sărbători. Pe masă erau toate bunătățile și multe prăjituri și tort. Fiecare mânca din farfurii separate, spre deosebire de restul săptămânii când soții mâncau din același blid.
– A doua zi de Paște se întâlnea tot satul în aceeași livadă înflorită, an de an. Ciocneau ouă, mâncau pască și prăjituri, povesteau, se bucurau împreună. Era o sărbătoare a comunității.
– Vasele se spălau cu leșie de cenușă. Nu existau detergenți. Cenușă era destulă, fiindcă era doar foc cu lemne.
– Înainte de Paște, era o mare operațiune de curățenie. Se schimbau fânul sau paiele din saltelele de la pat. Erau spălate toate albiturile (lenjerii de pat, cămăși) la râu, cu săpun făcut în casă din osânză și sodă. Erau bătute cu maiul și apoi întinse la soare, cât erau câmpurile de mari. Erau văruiți: pomii, gardurile, pereții grajdurilor, pe cât posibil, până și casele și pietrele. Deodorantul principal era busuiocul.
– Nu era apă bună de băut peste tot. Apa era cărată cam 1 km. în câte două găleți, eventual, o a treia pe cap, pusă pe un turban (dar asta era măiestrie, mie nu mi-a ieșit).
– Oamenii se spălau pe corp sâmbăta, la lighean sau la vălău, vara (vasul pentru vite), ca să se primenească pentru slujba de duminică. Niciodată nimeni nu era complet dezbrăcat, cu excepția copiilor.
– Era foarte greu, o mare trudă pentru ceea ce azi numim nimicuri. Dar era frumos, cu sens, iar lumea mulțumea și făcea o cruce, cu cuțitul, pe fundul fiecărei pâini puse pe masă. Fiindcă era o binecuvântare.
– Și pentru mine cred că este o binecuvântare că am trăit toate acestea în copilărie. Mă simt senină și recunoscătoare că, într-o singură viață, am trecut prin evul mediu tehnologic, industrializare și economie digitală. Dar când mă întorc la Sîncrai, câte ceva din acea lume mai este pe acolo.
– Să fie binecuvântată amintirea tuturor celor care au trudit pentru noi, cu sufletul, cu mintea și cu trupul lor.
Sursa: Facebook/Mihaela Miroiu
Avatar
VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.