Mihnea Măruţă: Niciunul n-a venit să-mi întindă mâna. Au plecat pur şi simplu. Nu mai conta
I-am dat sms, l-am căutat pe mess, vroiam să-mi povestească, să bîrfim. Dar nu! A scris la el primul, ca orice blogăr egoist:). De fapt, îl ştiu pe Mihnea cît să-mi dau seama că a stat şi a lăsat să se sedimenteze cît de cît totul.
Nu înţeleg cum s-a întîmplat norocul, dar e o minune că prin păienjenişul de relaţii şi ambiţii din presa clujeanuă, a răzbătut cel mai bun – blogărul şomer.
Mihnea descrie ce s-a întîmplat foarte plastic. Dar cea mai puternică informaţie a fost sfatul de la consilieri. Am avut revelaţia! De fapt, televiziunile nu mai pot fi spontane. Dezbaterea improvizată de cei doi a avut de aia aerul ăla proaspăt pe care-l rîvneam cu toţii: cam cum se întîmpla la televiziuni acum vreo 9-10 ani. Acum nu se mai poate…
Mihnea, a fost foarte în regulă, toată lumea normală la cap cu care am vorbit sau pe care am citit-o a zi aşa. El descrie cu umorul specific încă o chestiune care spune multe şi despre candidaţi (nu fac morală, pur şi simplu Crin şi Traian sînt atît de încordaţi încît nu mai dau mîna cu „şomeri” de bun-simţ, sînt ca nişte rechini, se ghidează după altceva) cum a rămas acolo fără ca nimeni să dea mîna cu el. Cetăţeanul normal care pune întrebări fără să dea cu parul. Şi care provoacă fără să vrea cutremure, de la o întrebare despre ce filme vă plac. Cetăţeanul ăsta nu e băgat în seamă de alegeri nici atunci cînd e moderator, Mihnea. Să sperăm că-şi vor aminti de el după 6 decembrie.
N te-ai băgat în seamă ca vedetele lui peşte! Dar amîndoi ar trebui să te sune să-şi ceară scuze şi să-ţi mulţumescă.
Cîteva „faze” din Mihnea:
Aveam să descopăr, surprins, că el, Băsescu, era mai emoţionat decât contracandidatul său. Şi-a înghiţit nodul din gât de vreo trei ori. “Dacă şi preşedintele are trac, nu te mai gândi la tine, Măruţă”, îmi spuneam.
Doar atât m-au rugat consilierii celor doi: “Lăsaţi-i să vorbească”. Şi aveau dreptate. Ei candidează, ei îşi asumă toate riscurile, a lor e supra-solicitarea fizică şi psihică, ei propun soluţii. Nu eventualul meu tupeu era testat, ci forţa lor. Am greşit?
La finalul dezbaterii, niciunul n-a venit să-mi întindă mâna. Au plecat pur şi simplu. Nu mai conta. Pentru mine, fusese fifty-fifty.
Antonescu mi-a ţinut privirea în cele câteva secunde în care ne-am strâns mâinile, Băsescu şi-a întors-o după primul contact vizual. Aveam să descopăr, surprins, că el, Băsescu, era mai emoţionat decât contracandidatul său. Şi-a înghiţit nodul din gât de vreo trei ori. “Dacă şi preşedintele are trac, nu te mai gândi la tine, Măruţă”, îmi spuneam. (mai mult)
P.S. Prietenii cică i-au zis lui Mihnea că au văzut că nu ştia ce să facă cu mîinile. Eu am văzut că se legăna aşa uşor la început, stînga-dreapta. :))
