Militanți pro-Putin, la protestul AUR. ”Ce caută neo-naziștii ăia în Ucraina? NATO, nu conta pe noi”

Militanți pro-Putin, la protestul AUR. ”Ce caută neo-naziștii ăia în Ucraina? NATO, nu conta pe noi”

februarie 28, 2022 0

Circa 1.000 – 1.200 de persoane s-au strâns duminică la ora 14.00 în Piața Universității din București la protestul organizat de partidul extremist AUR împotriva guvernului și a președintelui Iohannis.

Protestul are loc în plin război la granița României după ce Rusia a invadat Ucraina.

George Simion anunțase că la protest vor veni zeci de mii de oameni, a anunțat G4Media.ro.

Imaginile surprinse de Realitatea Plus au arătat că protestul condus de George Simion a fost înțesat de militanți pro-Putin.

Unii dintre ei au folosit aceleași idei invocate de liderul de la Kremlin ca motiv pentru invadarea Ucrainei, alții au spus direct că nu-i interesează ce se întâmplă în Ucraina, spre disprețul imensei majorități a populației României și a lumii, care este solidară cu poporul ucrainean.

”Ce caută neo-naziștii ăia acolo? Nu ne interesează că e război”, a izbucnit o participantă la miting, în microfonul Mădălinei Mănoiu, jurnalistă la Realitatea Plus, aflată la protest.

De amintit că Vladimir Putin a vorbit și el de ”denazificarea Ucrainei”, în anunțul în care a explicat de ce va invada Ucraina.

”Noi avem supărări legate de problemele noastre, de facturi, cu Iohannis, nu ne interesează ce probleme au alții (n.r. – Ucraina)”, a exclamat un bărbat de vârstă medie, de asemenea revoltat la protestul de ieri.

Alți participanți au simțit nevoie să scrie pancarte în care și-au declarat indirect sprijinul pentru Rusia, prin mesaje anti-NATO.

”NATO, nu te baza pe noi”, scria pe o pancartă a unui protestatar.

George Simion nu a putut explica clar ce a urmărit cu protestul de ieri.

Acțiunea de protest a făcut însă mari deservicii AUR, pentru că partidul a câștigat adepți în ultima vreme care nu sunt pro-Rusia, or mitingul a fost plin de manifestanți care au avut mesaje în favoarea lui Putin.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.