Moartea unui general
Nu cred ca pentru un general de armata poate fi ceva mai umilitor decat sa moara in puscarie. Mai ales cand gradul militar e ranforsat de orgoliu, de sentimente patriotice, de ideea binefacatorului national. Nu conteaza cat de adevarate sau false sunt aceste trairi atunci cand sunt luate la tocat, conteaza ca acel general le percepe ca fiind adevarate.
Mihai Chitac a preferat sa riste trei interventii chirurgiucale succesive, care pentru oamenii de varsta lui – 80 de ani – sunt sinonime cu moartea pe masa de operatie, in fata certitudinii mortii in puscarie. Poate ca in alta epoca ar fi folosit pistolul din dotare. Sau un streang improvizat. Asa faceau ofiterii cand erau acoperiti de rusine.
L-am vazut ieri pe Chitac la tv, cum explica rolul pe care l-a jucat in apararea patriei de-a lungul timpului. Mi s-a parut penibil. Limba de lemn, patetismul acela… Apoi mi-am dat seama. Era un om care-si face propriul necrolog. A confirmat-o si sotia lui, care inlacrimata a spus ca la varsta lui, sansele sa se mai trezeasca din anestezie sunt mai mult decat reduse… Cred ca ar fi preferat un sot viu si incarcerat, decat unul liber si mort. Un coleg insa mi-a soptit „Lasa, nu-i mai purta de grija, ca si cati au murit din cauza lui…..”
