Mulţumesc, Cotidianul

august 27, 2009 0

Pentru aceşti cinci ani frumoşi; pentru Colecţia Literatura; pentru că ne-au copiat alţii; pentru cititorii ziarului; pentru prietenii pe care mi i-am făcut aici; pentru tonusul pe care mi l-a dat atmosfera de la ziar după nopţile cînd nu-mi ieşea ceea ce scriam acasă la ale mele; pentru camaraderia celor foarte tineri care m-au făcut să mă simt şi eu un pic mai tînăr; pentru asistenţa în procesele care mi s-au intentat; pentru că cei care mă reclamau „mai sus” erau trimişi să discute cu mine dacă aveau ceva să-mi comunice; pentru că mi s-au trecut cu vederea greşelile; pentru amestecul de „Cristi” şi „domnule Teodorescule”; pentru încrederea necondiţionată în ceea ce scriam; pentru certuri şi împăcări cînd eram de serviciu „pe ziar”; pentru sfaturile pe care le-am primit; pentru sfaturile pe care nu le-am primit; pentru cuvintele cărora le-am mai mîncat literele şi care apăreau corect în ziar; pentru că ne respectam diferenţa de opinii; şi pentru sugestia din februarie 2007: „Te-ar amuza să-ţi faci un blog?”. Asta e o mică parte din ceea ce a fost. Despre ce va fi: „Academia Caţavencu”.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.